Rolul și mandatul Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, executarea hotărîrilor Curții Europene pentru Drepturile Omului, drepturile persoanelor cu dizabilități au constituit temele discuțiilor din cadrul celei de-a treia și ultimei zile a vizitei delegației CpDOM la Strasbourg.
Patricia Otvos, consilierul Comisarului european pentru drepturile omului le-a vorbit angajaților CpDOM despre rolul Comisarului pentru drepturile omului de a identifica problemele structurale și de a le puncta în dialogul cu societatea civilă, autoritățile țărilor membre în vederea identificării de soluții. Funcționarul european s-a mai referit la prioritățile din activitatea Comisarului european, instrumentele utilizate. Colaboratorii CpDOM au precizat momente legate de stabilirea unor relații de colaborare dintre Oficiul național al ombudsmanului și Comisarul european pentru drepturile omului, echipa acestuia, au prezentat la solicitarea Patriciei Otvos detalii despre mersul reformei instituției naționale de protecție a drepturilor omului.
În cadrul unei alte întîlniri, Tatiana Cojocaru, funcționar al Departamentului pentru executarea hotărîrilor Curții Europene a Drepturilor Omului a oferit amănunte despre executarea hotărîrilor CEDO și eventualele probleme care pot apărea în acest proces. Au fost abordate aspecte ce țin de procedura supravegherii executării hotărîrilor Curții și tipurile de supraveghere, obligațiunile ce decurg din hotărîrile CEDO și despre posibilitatea redeschiderii procedurilor naționale. Tatiana Cojocaru a oferit date statistice recente legate de executarea hotărîrile CEDO și a evidențiat principalele grupuri de cauze.
Un alt expert european - din cadrul Departamentului Antidiscriminare și Coeziune Socială, Alexandru Preobrazhenskiy a vorbit despre activitatea Comitetului pentru drepturile sociale, sarcinile și atribuțiile acestuia, metodele de monitorizare a implementării Convenției europene pentru protecția persoanelor cu dizabilitării și a Cartei Europene Sociale. În context, funcționarul CoE a remarcat faptul că Republica Moldova a semnat și ratificat Convenția europeană pentru protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități. Alexandru Preobrazhenskiy a menționat existența unor relații de colaborare pe această dimensiune între Comitetul de Miniștri și autoritățile moldovenești. În acest sens a fost invocat exemplu trainigului care va avea loc în organizarea Consiliului Europei la Vadul lui Vodă la mijlocul lunii septembrie curent.
Directorul CpDOM Anatolie Munteanu a relevat că domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități și al protecției sociale în ansamblu constituie o prioritate în activitatea Oficiului național al ombudsmanului, menționînd totodată că instituția nu dispune de suficiente posibilități pentru monitorizarea efectivă a implementării Convenției. Acest lucru se realizează doar pe anumite segmente, amintind în context de experiența mai recentă de monitorizare a accesului la instituții publice a persoanelor cu dizabilități locomotorii. Ombudsmanul a anunțat interesul CpDOM pentru stabilirea unor contacte directe cu subdiviziunea respectivă a Comitetului de Miniștri al CoE dar și pentru realizarea unor acțiuni comune pe viitor, inițiativă susținută de Alexandru Preobrazhenskiy.
La etapa finală a vizitei de documentare, Sergey Dikman, expert în cadrul Unității Suport Implementarea la Nivel Național a Drepturilor Omului și-a exprimat speranța că vizita la Strasbourg a fost una utilă și interesantă pentru angajații CpDOM. Sergey Dikman a mai relevat că proiectul în al căruia cadru a fost organizată vizita va dura pînă în luna mai anul 2015 ceea ce oferă șanse pentru noi colaborări.
Directorul CpDOM Anatolie Munteanu a mulțumit organizatorilor pentru vizita de documentare, subliniind că agenda elaborată, subiectele propuse spre discuții au permis obținerea unor informații practice foarte valoroase, nespus de utile în activitatea angajaților Oficiului național de protecție a drepturilor omului. Potrivit afirmațiilor directorului CpDOM, a fost atins și scopul stabilirii de contacte directe cu funcționari din cadrul subdiviziunilor Consiliului Europei, reliefîndu-se și unele acțiuni de colaborare pe viitor.
În ultima zi a vizitei de documentare angajații CpDOM s-au întîlnit și cu diplomații de la Misiunea Republicii Moldova la Strasbourg la sediul acesteia.
Directorul CpDOM a informat reprezentanții misiunii diplomatice despre vizita de documentare, apreciind înalt rezultatele acesteia. Ombudsmanul s-a arătat încrezător că diplomații moldoveni la Strasbourg vor susține eforturile Instituției Avocatului Poporului în intenția de a stabili o strînsă și eficientă colaborare cu structurile Consiliului Europei în vederea îmbunătățirii situației privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în Republica Moldova.





