În anul 2015 s-au împlinit cinci ani[1] de la ratificarea de către Republica Moldova a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. În toți acești ani Instituția Avocatului Poporului a manifestat, în mod constant, interes și preocupare pentru problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, uneori dezavantajate și marginalizate din cauza gradului mai scăzut de independență și  accesibilitatea redusă la serviciile publice, inclusiv la piața muncii, la educație, etc. În cadrul Conferinței internaționale[2] organizate de Oficiul Avocatului Poporului pe 9-10 iulie 2015, participanții au făcut un schimb de opinii privind evoluţiile înregistrate în implementarea în Republica Moldova a acestei Convenţii şi restanţele existente la acest capitol, au avansat propuneri şi recomandări de remediere a situaţiei pe diverse domenii problematice care vizează persoanele cu dizabilități.      

        Deși în perioadă post-ratificare a Convenției, Republica Moldova a realizat progrese în promovarea politicilor, elaborarea de programe ajustate la standardele internaţionale în domeniul persoanelor cu dizabilităţi, mai există restanțe în ceea ce privește implementarea eficientă a prevederilor legale. În ciuda măsurilor întreprinse, persoanele cu dizabilități continuă să se confrunte cu bariere în participarea lor ca membri egali ai societății, frecvent acestora fiindu-le lezate drepturile. Or, în mare parte problemele evidenţiate în rapoartele anterioare au rămas nesoluţionate: fie din motive obiective – lipsa de resurse financiare sau timp pentru rezolvare, fie din motive subiective, cum ar progrese lente în schimbarea de atitudine. Astfel, şi în anul 2015 au fost actuale problemele privind: existenţa de bariere în realizarea drepturilor și libertăților fundamentale (dreptului la vot, accesul la justiție, etc.); accesibilitatea redusa la infrastructura sociala, la transport, la mediul informațional; insuficiența serviciilor sociale la nivel comunitar; nivelul scăzut de plasare în cîmpul muncii și motivarea redusă pentru angajarea persoanelor cu  dizabilități; prestațiile sociale sub nivelul minimului de existență.

          Şi în prezentul Raport Ombudsmanul recomandă modificarea articolului 51 din Constituţia Republicii Moldova pentru ajustarea la standardele Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități: substituirea noțiunii utilizate[3] și schimbarea paradigmei de abordare a persoanelor cu dizabilităţi - de la modelul medical la cel de incluziune.

          În cadrul reuniunilor cu societatea civilă organizate de Avocatul Poporului s-a accentuat că autorităţile urmează să depună eforturi consolidate pentru asigurarea funcționalității legilor aprobate și monitorizarea implementării acestora. În particular, participanţii la reuniunea din 5 mai 2015[4] s-au adresat autorităților publice centrale și locale cu apelul de a veghea cu stricteţe respectarea prevederilor Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea persoanelor cu dizabilități, referitor la obligativitatea de asigurare a condiţiilor de accesibilitate, adaptare la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, în special, a clădirilor la darea lor  în exploatare.

Este de menționat că problemele sesizate ani la rînd de ombudsmani privind accesul limitat al acestei categorii de persoane la infrastructura socială rămîn a fi actuale.  Persoanele cu deficiențe ale aparatului locomotor, dar și  acele cu deficiențe de auz si vedere se confruntă cu mari dificultăţi în realizarea drepturilor de care dispun. Din cauza lipsei sau asigurării inadecvate a căilor de acces la instituțiile de utilitate publică, la spațiul locativ, dar și a inaccesibilității transportului public urban și interurban, inclusiv serviciilor de taxi, aceste persoane rămîn izolate în casele lor sau sînt neajutorate, deoarece pentru a se deplasa depind de o terţă persoană. 

  Potrivit organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, normativele în construcții, aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, nu corespund standardelor internaționale, în special cu referire la persoanele cu deficiențe de vedere. Mai mult, subdiviziunile ministerului menționat nu supraveghează respectarea normelor de accesibilitate. În acest context considerăm necesară adoptarea unui mecanism de responsabilizare/sancționare pentru nerespectarea cerințelor de accesibilitate, dar și de evaluare a clădirilor vechi sub aspectul accesibilităţii.

Instituția Ombudsmanului a evaluat gradul de implementare a Planului de acțiuni privind implementarea măsurilor de asigurare a accesibilităţii persoanelor cu dizabilități la infrastructura socială[5], care conținea acțiuni concrete pe termen scurt, autoritățile responsabile și indicatori bine determinați. Rezultatele  evaluării nu au fost din cele dorite deoarece s-a constatat lipsa de  schimbări semnificative în aspect de accesibilitate. 

  Accesul la informație a persoanelor cu dizabilități senzoriale este limitat ( nu este asigurată în volumul necesar traducerea în limbajul mimico-gestual la posturile de televiziune, informaţia de interes public nu este tradusă în limbajul Braille).

Codul audiovizualului[6] prevede asigurarea din contul radiodifuzorului a interpretării  emisiunilor televizate de importanţă majoră şi de actualităţi în limbajul mimico-gestual pentru accesul persoanelor cu deficienţe de auz (surde) la aceasta. Timpul garantat pentru traducerea în limbajul mimico-gestual, de cel puţin 20 de minute din volumul zilnic de emisie al serviciului de programe, este însă insuficient.  În acest context, Avocatul Poporului recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului examinarea oportunității revizuirii prevederilor legale în sensul majorării timpului garantat cu interpretare mimico-gestuală, dar şi supravegherea respectării cerinței respective de către toți radiodifuzorii.   

   Ombudsmanul apreciază adoptarea[7]Regulamentului privind prestarea serviciilor de comunicare prin utilizarea limbajului mimico-gestual/limbajul semnelor cu ajutorul interpretului. În același timp,  Avocatul Poporului pledează pentru perfecţionarea acestuia astfel încît Regulamentul să răspundă plenar necesităților acestei categorii de persoane. Ombudsmanul  recomandă Ministerului Educaţiei, altor autorități competente să colaboreze cu Asociaţia Surzilor în vederea stabilirii unui limbaj oficial mimico-gestual care să fie acceptat pentru a fi asigurată instruirea persoanelor cu deficienţe de auz, elaborarea de manuale, pregătirea cadrelor de interpreţi în limbajul mimico-gestual. Potrivit datelor oferite de organizațiile neguvernamentale în domeniu, în Republica Moldova sunt doar 9 interpreți autorizați în limbajul mimico-gestual, cărora le revin circa 5000 de persoane cu dizabilități de auz. În mod evident aceşti nouă interpreţi nu pot face faţă tuturor solicitărilor de asigurare a traducerii, fără de care  persoanele cu dizabilităţi de auz sunt limitate considerabil în realizarea plenară a drepturilor lor.  

         În prezentul Raport, Ombudsmanul semnalează repetat existenţa problemelor legate de dezvoltarea serviciilor comunitare pentru persoanele cu dizabilități, dar și monitorizarea celor existente. Acestea sunt generate și de faptul că organizarea și funcționarea  serviciilor menţionate sunt puse frecvent în seama administrației publice locale și sectorului asociativ, iar autoritățile publice locale invocă lipsa resurselor financiare pentru dezvoltarea lor. În lipsa banilor, administraţia publică locală nu este în stare să creeze sau cu greu susține serviciile sociale pentru acordarea suportului necesar tuturor persoanelor aflate în situații de risc, care sunt  dezvoltate în dependență de resursele financiare disponibile, dar nu în funcţie de necesități. În consecință, accesul persoanelor cu dizabilități la servicii sociale menite să sprijine  integrarea plenară a acestora în societate rămîne a fi unul limitat.   

În anul de referință mai multe organizații neguvernamentale active în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilități au sesizat Avocatul Poporului privind implementarea și funcționarea defectuoasă a serviciului social ”Asistență personală”[8]. Potrivit datelor oferite de Centrul de Asistență Socială AO ”Casa Speranțelor”, doar în raionul Soroca aproximativ 240 de persoane cu dizabilități severe sînt eligibile pentru acest serviciu, însă, din lipsa de resurse financiare, autoritățile publice locale nu iniţiază procedura de evaluare a acestor persoane. Potrivit datelor prezentate de alte 19 organizații neguvernamentale, în majoritatea raioanelor numărul solicitărilor pentru acest serviciu depășește considerabil numărul cererilor satisfăcute: numărul persoanelor cu dizabilități severe este de 27 625, iar  al asistenților  personali  angajați  - de 1892.

          Rămîne nesoluționată problema cu privire la colectarea datelor statistice dezagregate cu privire la persoanele cu dizabilități, în special, după tipul de deficiență, atît la nivel central, cît și local, și asigurarea accesului publicului la aceste date. Această evidență este necesară la evaluarea, inițierea și modificarea politicilor publice în domeniu.Această problemă este invocată  și în cererile persoanelor cu dizabilități adresate Avocatului Poporului. Abordarea frecventă de către persoanele cu dizabilități a problemei date ne face să conchidem că efortul responsabililor din domeniul protecției sociale, în special,  asistenții sociali depun eforturi insuficiente pentru facilitarea vieții independente și integrarea socială a   persoanelor cu dizabilități. În acest context, Ombudsmanul  recomandă responsabililor din domeniul protecției sociale, implicit asistenților sociali din comunităţile locale, să depună toată diligența la examinarea și soluționarea  problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Extrem de important este ca pînă la angajarea asistentului  personal să fie ținută evidența persoanelor cu dizabilităţi severe și să fie identificate servicii de alternativă destinate acestora.

         Mărimea pensiilor de dizabilitate este subnivelul minimului de existență, extrem de mici sunt şi alocațiile sociale de stat. De fapt, toate plățile sociale însumate, de care poate beneficia o persoană cu dizabilități, nu acoperă minimul de existență stabilit de Biroul Național de Statistică. Astfel, majoritatea persoanelor cu dizabilități trăiesc în sărăcie.  

Tabel

Coraportul dintre minimul de existenţă pentru o persoană şi media prestaţiei sociale stabilite persoanei cu dizabilităţi  

   În anul 2015, Oficiul Avocatului Poporului a realizat o evaluare[9] cu privire la situația persoanelor aflate în detenție, situaţia atestată fiind una alarmantă. Potrivit datelor Departamentului Instituțiilor Penitenciare, circa 3% din numărul deţinuţilor sunt persoane cu dizabilități (207). Dintre aceştia,  29% sînt cu deficienţe locomotorii (59),  25% cu deficienţe senzoriale (52) și 46% - cu alte tipuri de deficiențe (96).  În cadrul evaluării s-a constatat existenţa mai multor deficienţe legate de realizarea drepturilor deţinuţilor – persoane cu dizabilităţi.

Problemele depistate se referă la neadaptarea sau lipsa  unor încăperi special amenajate pentru deţinuţii cu dizabilităţi locomotorii; lipsa funcţiilor de infirmieri în statele gospodăriei auxiliare care să îngrijească de condamnaţii cu dizabilităţi. Printre problemele stabilite se enumeră aprovizionarea insuficientă cu medicamentele necesare şi lipsa serviciilor de diagnostic în instituţiile medico-sanitare publice destinate deţinuţilor cu dizabilităţi;  lipsa de ochelari şi aparate auditive pentru deţinuţi cu dizabilităţi de văz şi auz; persoanele care suferă de diabet zaharat nu beneficiază de „glucometru” pentru verificarea zilnică a nivelului glicemiei. Pentru redresarea situaţiei, Avocatul Poporului a făcut autorităţilor de resort mai multe recomandări,  menite să contribuie la asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi deţinute în sistemul penitenciar.

    În pofida faptului că au fost create 43 de unități în cadrul Agenției Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă pentru facilitarea angajării persoanelor cu dizabilități, incluziunea în cîmpul muncii a acestora rămîne a fi o problemă serioasă.  Asta chiar dacă în Legea nr. 60 este prevăzută expres[10] crearea sau rezervarea locurilor  de muncă şi încadrarea în acestea a  persoanelor  cu dizabilităţi de către angajatori, indiferent  de forma de organizare juridică. Punerea în aplicare a acestor prevederi este dificilă deoarece nu au fost instituite mecanismele de implementare.

   În opinia Ombudsmanului, pentru facilitarea acestui proces ar fi oportună  stabilirea unor facilități fiscale stimulatorii sau de alt gen pentru angajatorii care încadrează în locuri de muncă persoane cu dizabilități.   Oferirea de oportunități persoanelor cu dizabilități la angajare în cîmpul muncii, informarea despre posibilităţile existente va contribui la soluționarea parțială a problemelor financiare ale acestora, dar și va asigura venituri suplimentare  în  bugetul național.

  Egalitatea în fața legii este un principiu fundamental  în dreptul internaţional. Dreptul la recunoașterea egală în fața legii prevede că capacitatea juridică este un atribut universal, care aparține tuturor persoanelor în virtutea umanității lor, și se aplică și persoanelor cu dizabilități în condiții de egalitate cu ceilalți. În particular, Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități[11]  accentuează că, în vederea realizării depline a recunoașterii egale a capacității juridice în toate aspectele vieții, este important să se recunoască capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilități în viața publică și politică. Acest lucru înseamnă că capacitatea persoanei care ia decizia nu poate fi utilizată pentru a justifica orice excludere a persoanelor cu dizabilități de la exercitarea drepturilor politice, inclusiv dreptul la vot, dreptul de a candida.

  În context, Ombudsmanul reiterează că statul urmează să asigure punerea în aplicare a articolului 12 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi,  în special prin  aprobarea propunerilor de modificare a cadrului normativ,  elaborate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei:  inclusiv excluderea literei b) din alineatul 1 al articolului 13 din Codul electoral, care interzice dreptul la vot al persoanelor recunoscute incapabile prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată.

  Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități prevede expres în articolul 33 condiţia monitorizării naționale a implementării Convenției. Însă pînă în prezent nu a fost oficial instituit mecanismul independent pentru promovarea, protecţia şi monitorizarea implementării Convenţiei, în conformitate cu paragrafele 2 și 3 ale articolului 33 din Convenție.

  Ombudsmanul menționează rolul decisiv care le revine autorităților publice centrale și locale în soluționarea multor probleme ce vizează  persoanele cu  dizabilități.   Anume acestea trebuie să depună toată diligența în stabilirea  mecanismelor de punere în aplicare a cadrului normativ existent, să monitorizeze implementarea acestuia, cu implicarea  și consultarea persoanelor cu dizabilități şi a organizațiilor neguvernamentale pe care le reprezintă.   

Recomandări:

• Modificarea art.51 din Constituția Republicii Moldova pentru ajustarea la standardele Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, atît în aspect de substituire a noțiunii utilizate, cît și în cel de facilitare a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. 
• Revizuirea normativelor în construcții pentru ajustare la standardele internaționale privind accesibilitatea și instituirea unui mecanism eficient de monitorizare și  sancționare pentru nerespectarea cerințelor de accesibilitate.
• Consiliului Coordonator al Audiovizualului să supravegheze respectarea cerinței  privind asigurarea interpretării în limbajul mimico-gestual de către toți radiodifuzorii a emisiunilor televizate de importanţă majoră şi de actualităţi, dar și examinarea oportunității revizuirii prevederilor legale în sensul majorării timpului garantat de 20 minute.    
• Ministerului Educaţiei și altor autorități competente, în colaborare cu Asociaţia Surzilor, să examineze oportunitatea stabilirii unui limbaj oficial mimico-gestual și asigurarea instruirii persoanelor cu deficienţe de auz, elaborarea de manuale, pregătirea cadrelor de interpreţi în limbajul mimico-gestual.
• Dezvoltarea serviciilor sociale comunitare în funcție de necesități și examinarea oportunităților de revizuire a modului de finanțare, dar și monitorizarea utilizării resurselor și calității serviciilor prestate.
• Urgentarea adoptării modificărilor în cadrul normativ pentru armonizarea la standardele prevăzute de Convenția ONU cu privire la persoanele cu dizabilități, inclusiv excluderea prevederilor care  interzic realizarea dreptului la vot pentru persoanele recunoscute incapabile prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată.
• Examinarea oportunității stabilirii la nivel legal a mecanismului independent de monitorizare a implementării Convenției cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, conform paragrafului 2 și 3 din articolul 33 al acesteia.  

• Autoritățile publice centrale responsabile, cît și cele locale să întreprindă măsuri concrete de asigurare a implementării prevederilor legale privind asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilități la infrastructura socială, la mijloacele de  transport în comun, etc.

• Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în comun cu Ministerul Sănătății să creeze o baza de date dezagregate privind persoanele cu dizabilități, inclusiv după tipul de deficiențe și să stabilească modul de interacțiune, precum și să asigure accesul publicului la aceste date.
• Instituirea mecanismelor de implementare a prevederilor art. 34 din Legea  cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr.60 din 30.03.2012, inclusiv    identificarea mecanismelor de stimulare a angajatorilor care angajează persoane cu dizabilități pentru facilitarea incluziunii în cîmpul muncii a acestora.