A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului va monitoriza situația din Penitenciarul nr. 10, Goian

În seara zilei de 8 iunie curent, Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului împreună cu Svetlana Rusu, șefa Direcției Investigații și Monitorizare din cadrul Instituţiei Ombudsmanului, au vizitat Penitenciarul nr. 10 Goian, unde au avut loc altercații între personalul instituţiei în cauză și un grup de minori. 

Maia Bănărescu a discutat cu adolescenţii implicați şi cu administraţia Penitenciarului. Ombudsmanul a atras atenția conducerii penitenciarului și a Departamentului Instituțiilor Penitenciare la necesitatea intervenirii în cazul dezordinilor în masă în corespundere cu normele legale, precum şi a documentării leziunilor corporale, acordării asistenței medicale și reamplasării minorilor în încăperi corespunzătoare cerințelor.

Avocatul Copilului a mai atenționat asupra importanţei respectării drepturilor minorilor aflaţi în detenție la hrană, la activități extraregim, dar şi a evaluării comportamentului acestora și implementarea unui sistem echilbrat de sancțiuni și stimulări, orientate pentru necesități și înțelegerea specificului minorilor. 

Ombudsmanul a mai accentuat însemnătatea activităților de prevenire a situațiilor de acest gen și a instruirii personalului pentru a acționara conformă regulilor de intervenție.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, va monitoriza în continuare respectarea drepturilor minorilor în instituțiile de detenție.