Conform principiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii o funcţie importantă a sistemului de ocrotire a sănătăţii este răspunderea acestuia la aşteptările şi necesităţile populaţiei, care urmează a fi abordate într-o manieră justă şi echitabilă în contextul drepturilor universale ale omului la viaţă şi sănătate. Astfel, dreptul la sănătate este dreptul fiecărei persoane de a avea acces şi a utiliza serviciile instituţiilor, mărfurile şi condiţiile necesare pentru atingerea stării optime de sănătate. Legislaţia în vigoare stabileşte responsabilitatea statului pentru protejarea sănătăţii, prosperităţii şi securităţii cetăţenilor, iar sistemul de  sănătate publică îşi asumă responsabilitatea socială pentru sănătatea generală şi utilizarea cît mai eficientă a resurselor pentru realizarea scopurilor sanitare universale. Asigurarea dreptului la sănătate include în mod obligatoriu garantarea accesului, echităţii, calităţii şi continuităţii asistenţei medicale fiecărui cetăţean.

Trebuie de menționat că noțiunea de pacient include nu doar persoana bolnavă, dar și pe cea sănătoasă care are nevoie sau utilizează servicii de sănătate, astfel realizîndu-și dreptul la sănătate, un drept fundamental al omului. În acest context,  dreptul la sănătate astăzi este analizat prin prisma abordărilor internaționale ale drepturilor pacientului, stipulate în Declaraţia promovării drepturilor pacienţilor în Europa, autorizată de către Consultarea Europeană OMS asupra Drepturilor Pacienților, în 1994. Această  Declarație reprezintă un set de principii pentru promovarea şi implementarea drepturilor pacienţilor în statele europene, membre ale OMS, și stipulează următoarele drepturi fundamentale ale pacientului:

• aplicarea drepturilor omului în îngrijirile de sănătate;
• dreptul la informare;
• dreptul de a consimți;
• dreptul la confidențialitate;
• dreptul la îngrijiri și tratament.

O descriere  mai detaliată a drepturilor pacientului este oferită în Carta Europeană a Drepturilor Pacienților, elaborată  în 2002 de ”Rețeaua spiritului cetățenesc activ” și care este avizată și recunoscută de Comitetul Economic şi Social European în anul 2005. Carta stipulează 14 drepturi, după cum urmează: dreptul la măsuri preventive; dreptul la accesibilitate; informare corectă; consimțămînt informat; alegere liberă; respectul intimităţii şi confidenţialității; respect pentru timpul pacientului; respectarea standardelor de calitate; dreptul la siguranţă; dreptul la inovaţie; evitarea suferinţei şi durerii care nu sunt justificate; dreptul la tratament personalizat; dreptul de a manifesta nemulţumirea; dreptul de a fi compensate prejudiciile.

Descrierea detaliată a drepturilor şi responsabilităţilor pacientului, garantarea şi protecţia acestora în Republica Moldova sunt cuprinse în Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului nr.263 din 27.10.2005, Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din 28.03.1995.

Cu toate că la nivel național există un cadru normativ suficient pentru acoperirea și protecția drepturilor pacientului, pe parcursul ultimilor ani, Oficiul Avocatului Poporului (anterior Centrul pentru Drepturile Omului) a atenționat de mai multe ori asupra unor carențe de sistem și nereguli depistate. Existența și nesoluționarea adecvată a acestor probleme prezentau și continuă să prezinte un pericol pentru buna realizare a dreptului la sănătate al cetățenilor din  țara noastră.

Problemele care generează încălcări alarmante ale dreptului la ocrotirea sănătății cu impact sever asupra accesului, calității și continuității serviciilor medicale sunt constatate cu preponderență în asigurarea echității în acoperirea cu fonduri din cadrul asigurărilor obligatorii de asistență medicală; în procedura de examinare a petițiilor și erorilor medicale; în desfășurarea procedurii de acreditare în sănătate și de atestare a medicilor şi farmaciştilor; în respectarea de către lucrătorii medicali a dreptului la viața privată a pacienților; în eficiența sistemului existent de control și profilaxie a tuberculozei, în măsurile insuficiente de ocrotire a sănătății reproducerii și sănătății sexuale. Totodată,  sistemul de sănătate este profund marcat de pericolul iminent al corupției, fenomen condiționat de sărăcie și lipsa unor instrumente eficiente de luptă cu  corupția.

Potrivit datelor statistice ale Oficiului Avocatului Poporului, în anul 2015 instituția a fost sesizată prin 37 de cereri scrise ce au avut ca subiect probleme din domeniul ocrotirii  sănătăţii. Unele din acestea nu țineau de competenţa Avocatului Poporului, altele nu probau afirmaţiile cu privire la încălcările pretinse, majoritatea însă s-au referit la problemele reale ale cetăţenilor în raporturile cu instituţiile medico-sanitare.

Analiza petițiilor primite referitor la asistența medicală oferită pe parcursul anului 2015, demonstrează încălcarea frecventă a următoarelor drepturi fundamentale ale pacienților: limitarea accesului la servicii medicale din cauza atitudinii iresponsabile a angajaţilor din domeniul sănătăţii; deficitul de personal competent în domeniul sănătăţii, în special în mediul rural; accesul redus la serviciile de urgenţă în localităţile rurale.

Nu sunt respectate standardele de calitate, unii dintre petiţionari s-au referit la serviciile medicale necalitative, asigurarea insuficientă a calităţii şi siguranţei serviciilor de asistenţă medicală; infrastructura depășită a instituţiilor medicale şi starea sanitaro-igienică şi tehnică nesatisfăcătoare a instituţiilor medicale; dotarea tehnico-materială insuficientă.

În special este de remarcat  dotarea deplorabilă a mașinilor din serviciul de urgență, unde s-a constatat lipsa strictului necesar, de exemplu: setul pentru cricotiriotonie, sistemul fix O_2, masca de oxigen, dispozitivul de resuscitare ”autopuls”. Ca urmare, Avocatul Poporului a  sesizat cazuri cînd lipsa echipamentului vital necesar pentru acordarea ajutorului medical de urgență a dus la moartea pacientului sau agravarea sănătății acestuia, fiindu-i  încălcat dreptul fundamental la respect pentru timpul pacientului[1], ceea ce înseamnă că pacientului îi este garantat dreptul la timpul optim pentru intervenția necesară.

A fost constatată încălcarea dreptului la siguranță în contextul actului medical în unele instituții medicale, este utilizat echipamentul medical depăşit, neconform, fără verificări metrologice și standardizare, care pune în pericol, în mod grav și ireversibil, viața sau sănătatea pacienților.

În contextul cererilor adresate către Avocatul Poporului, petiționarii invocă deseori încălcarea dreptului la alegere informată și a celui de a consimți cu privire la tratamentul și procedurile aplicate pacienților de către lucrătorii medicali;  neoferirea de către personalul medical a informaţiilor clare cu privire la starea sănătăţii şi tratamentul administrat, externarea din instituţia medicală fără asigurarea însănătoşirii depline. Petiționarii și-au manifestat nemulțumirea pentru faptul că le-au fost aplicate tratamente, fără a li se solicita acordul informat, fără a li aduce la cunoștință informația despre reacțiile adverse și complicațiile posibile ale acestor tratamente. Ulterior, pacienții au avut de suferit în urma deciziei medicilor, fiindu-le încălcat grav dreptul la autonomie și, respectiv, la alegere.

Unele plîngeri reflectă  fapte de atitudine nerespectuoasă  a personalului medical faţă de pacienţi; personalul medical nu manifestă în deplină măsură disponibilitate, corectitudine şi respect faţă de pacient. Astfel de atitudine generează disconfort, uneori chiar umilirea pacienților. În unele cazuri acest fel de atitudine cauzează suferințe psihologice și fizice pacientului, fiindu-i încălcat dreptul de a fi tratat cu respect, cu evitarea suferinței și oricărui tratament inuman.

În procesul investigării cererilor, în cadrul vizitelor la unele Oficii ale Medicilor de Familie, subdiviziuni de Asistenţă Medicală Urgentă, instituții spitalicești din țară, s-a  constatat că încălcările identificate ţin atît de factorul uman, cît şi de organizarea insuficientă la nivel administrativ al instituţiilor medicale, managementul defectuos, agravat de dotarea insuficientă, dar și de lacune la nivel de organizare a sistemului sănătății.

Au fost depistate lacune și abateri de la normele și reglementările interne la toate verigile sistemului de sănătate prin care trec solicitanții de servicii medicale: medicii de familie din cadrul Centrelor de Sănătate, echipele de asistență medicale din cadrul Stațiilor de Asistență Medicală Urgentă, personalul medical din cadrul spitalelor raionale și republicane. Avocatul Poporului a sesizat în repetate rînduri autoritățile competente asupra necunoașterii și/sau nerespectării de către managerii instituțiilor medicale și personalul medical a actelor emise  de Ministerul Sănătății (ordine, dispoziții etc.) prin care este stabilită tactica de intervenire/acționare a lucrătorilor mediali în diferite situații.

Deseori este constatată o colaborare defectuoasă cu unele autorități și reprezentanții ai sistemului de sănătate. Răspunsurile din diverse instituții medico-sanitare, primite în cadrul investigării cererilor parvenite la Avocatul Poporului, deseori au un caracter formal sau evaziv, sunt lipsite de conținut. Oficiul Avocatului Poporului constată un grad scăzut de receptivitate  față de recomandările ombudsmanului, în special, referitor la cazurile examinate.

În acest context, Avocatul Poporului își propune să stabilească și să dezvolte o colaborare eficientă cu autoritățile din sistemul sănătății: Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate,  autoritățile serviciului de urgență, ș.a,. Aceste structuri trebuie sensibilizate în scopul de a spori controlul și monitorizarea calității serviciilor prestate de instituțiile medicale.

Este vital necesar de a dezvolta, în regim de urgență, mecanismele și procedurile legale prin care să fie satisfăcută cererea pacientului de a obține compensații în cazul,  cînd serviciile prestate necalitativ de către angajații instituției medicale au cauzat prejudicii pacienților.  Dacă instituția medico-sanitară este responsabilă de calitatea serviciilor medicale, aceasta trebuie să aibă obligația să răspundă și la insatisfacția pacientului - beneficiar al unor servicii prestate.

Protejarea şi realizarea dreptului la ocrotirea sănătăţii trebuie să constituie un scop primordial al  statului. În pofida situaţiei de criză economică, trebuie să fie găsite şi alocate toate mijloacele financiare şi tehnico-materiale necesare pentru a asigura sănătatea populaţiei. Numai în aceste condiții vor exista premise pentru formarea unei societăţi puternice, sănătoase, capabile de dezvoltare şi progres.

RECOMANDĂRI:

1. Crearea de Ministerul Sănătății a comisiei independente de expertiză profesională medicală care să examineze cererile sau reclamațiile pacienților;

 2. Îmbunătățirea procesului de manevrare operativă a resurselor disponibile de intervenție și implicarea operativă în toate cazurile a resurselor suplimentare de cadre, mijloace de transport, echipament, aparataj medical și medicamente;

3. Asigurarea colaborării eficiente a Staţiilor de Asistență Medicală Urgentă cu serviciul de asistenţă medicală primară şi cel spitalicesc, în acordarea operativă a asistenţei medicale de urgenţă populaţiei, inclusiv în situaţii excepţionale;

4. Evaluarea periodică a gradului deexercitare a atribuțiilor funcționale de către angajații instituțiilor medico-sanitare publice  potrivit fișei postului și regulamentelor de uz intern;

Asigurarea aducerii la cunoștință a Ordinelor Ministerului Sănătății personalului  medical din subordine;

5.Organizarea instruirii continue a medicilor, felcerilor şi cadrelor auxiliare, în domeniul acordării asistenţei medicale în conformitate cu exigenţele în vigoare.

6. Consolidarea și unificarea procesului de instruire a cadrelor medicale și a lucrătorilor medicali prin prisma respectării drepturilor pacientului.