Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a participat la lucrările Conferinţei Naţionale “Participarea persoanelor cu dizabilităţi la viaţa politică şi publică”, organizată de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

La reuniune a fost prezentat Raportul de monitorizare privind respectarea dreptului la vot al persoanelor cu dizabilităţi în timpul alegerilor locale din 2015, elaborat de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, în cadrul proiectului “Participarea persoanelor cu dizabilităţi din Moldova în viaţa politică şi publică”.
Avocatul Poporului a menţionat importanţa temei abordate la conferinţă. Mihail Cotorobai a reafirmat şi cu acest prilej că drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi trebuie să fie asigurate cu implicarea şi participarea lor. Avocatul Poporului a amintit că în recomandările sale anterioare de mai multe ori a pledat pentu îmbunătăţirea procedurilor de vot pentru persoanele cu dizabilităţi. 
Ombudsmanul i-a informat pe cei prezenţi că pe 30 decembrie 2015 a aprobat Regulamentul privind crearea Consiliului de experţi pentru acordarea asistenţei consultative Oficiului Avocatului Poporului în domeniul monitorizării implementării Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. 
La această etapă s-a purces la constituirea comisiei pentru selectarea membrilor Consiliului de experţi. 
În cadrul conferinţei au mai fost discutate chestiunile privind reuşitele înregistrate de CEC în cadrul alegerilor locale din 2015 şi acţiunile planificate pe viitor pentru îmbunătăţirea accesului la vot al persoanelor cu dizabilităţi, precum şi Raportul “Dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a participa la viaţa politică şi publică”.