A A A

Vizită preventivă de monitorizare la Penitenciarul nr.3 din Leova

La 04 mai 2017, membrii Consiliului pentru prevenirea torturii și reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului au efectuat o vizită de monitorizare la Penitenciarul nr.3 din Leova. Vizita a fost focusată pe analiza generală a situației privind respectarea drepturilor beneficiarilor aflați în custodia acestei instituții. Membrii au monitorizat situația privind detenția condamnaților, condițiile de detenție, acces la servicii medicale și de igienă, baie, cantină, etc. De asemenea, membrii echipei au intervievat beneficiarii și angajații, conform unor criterii predefinite. 

Rezultatele și concluziile asupra vizitei de monitorizare vor fi cumulate în Raportul de monitorizare al Consiliului pentru prevenirea torturii. În cazul în care vor fi formulate recomandări, Avocatul Poporului va emite, în temeiul art.24 a Legii nr.52 cu privire la Avocatul Poporului, un aviz obligatoriu pentru instituția vizată în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii.