Întru realizarea obiectivelor strategice propuse pentru anul 2014, în scopul garantării respectării drepturilor şi a libertăţilor constituţionale ale copilului şi realizării, de către autorităţile tutelare a prevederilor legale, la 22 septembrie 2014, Tamara Tentiuc, consultant principal şi Liliana Cerici consultant din cadrul CpDOM a efectuat o vizită de lucru la Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţiei Familiei Străşeni.
În cadrul vizitei s-a discutat cu Cleopatra Cobzac, şefa Direcţiei, Emilia Beschiu şi Mariana Erhan, specialişti principali în cadrul DASPF Străşeni. Discuţiile s-au axat pe modalitatea întocmirii graficelor de întrevederi dintre copii şi părinţii care locuiesc separat, fapt prevăzut de art. 64 al Codului Familiei. De asemenea s-a discutat despre avizele- concluzie întocmite în temeiul prevederilor art. 63 al Codului Familiei.
S-a menţionat că în procesul examinării unui litigiu de judecată, sprecialistul Direcţiei urmează să examineze minuţios cazul, examinînd condiţiile de trai la ambii părinţi, purtînd discuţii cu aceştea vis-a-vis de litigiul dat, cu membrii familiei lărgite şi nemijlocit cu copilul, solicitînd exprimarea opiniei în scris în cazul cînd acesta a împlinit vîrsta de 10 ani, fapt prevăzut de art. 54 al Codului Familiei. Pentru a întocmi un avz întemeiat este necesitate de acumulat certificatele respective de la şcoală, grădiniţă, centrul medicilor de familie, executorul judiciar, poliţie, etc., în dependenţă de caz.
Au fost abordate aspectele juridice ale eliberării de către autoritatea tutelră a permisiunii de înstrăinare a spaţiului locativ, fapt prevăzut de art. 15 al Legii privind fondul de locuinţe.
Din convorbirile cu lucrătorii Direcției s-a constat că specialistul principal pentru protecţia drepturilor copilului petrece audienţă, examinează petiţii, perfectează avizul şi participă în instanţele de judecată, perfectează dosarul privind intituirea tutelei/curatelei, examinează cererile şi eliberează acord la înstrăinarea/gajarea spaţiului locativ, examinează condiţiile de trai, etc.. Aceeaşi situaţie se constată şi în alte DSAPF din țară. Volumul de lucru al specialistului este foarte mare, fapt care influențează negativ asupra calităţii serviciilor prestate;
În Direcție lipseşte un regulament care ar reglementa procedura de eliberarea a acordurilor la înstrăinarea/gajarea spaţiului locativ, nu sînt create Comisii în cadrul cărora urmează să se examineze şi să se elibereze aviz pentru instanţă, grafic de întrevederi, acord la întrăinare/gajare, etc..
Este de apreciat faptul că în DASPF Străşeni există o ordine strictă în lucrul cu documentele. Instituţia dispune de arhivă, unde se păstrează în ordine dosarele arhivate


