Ombudsmanul copiilor Maia Bănărescu s-a întîlnit la 07 iunie 2017 cu reprezentanții autorităților tutelare din raionul Cahul.
Reuniunea de lucru ”Practica implementării Convenției ONU pentru drepturile copilului. Respectarea interesului superior al copilului: probleme și soluții” a avut drept scop inițierea unui dialog cu autoritățile care activează în domeniul protecției drepturilor copilului. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului Maia Bănărescu a inițiat discuția pentru a se documenta în ceea ce privește respectarea drepturilor copiilor și a afla cu ce dificultăți se confruntă autoritățile tutelare din raionul Cahul.
La întîlnire au participat mai mulți primari din satele din raionul Cahul, reprezentanții Direcției asistență socială și protecția familiei, specialiști în protecția drepturilor copilului, avocați.
În cadrul reuniunii au fost discutate mai multe subiecte, printre care problema dezinstituționalizării copiilor care învață în Şcoala-internat specială pentru copii surzi şi hipoacuzici din Cahul, în legătură cu intenția autorităților de a închide această instituție de învățămînt. Cei prezenți la reuniune au apreciat negativ perspectivele elevilor din această școală, menționînd că instituția de învățămînt asigura educația și instruirea elevilor din partea de sud a Moldovei, iar în contextul discuțiilor privind interesul superior al copilului și realizarea lui practică, soarta acestor copii vine în contradicție cu asigurarea dreptului copilului de a trăi în familie. După închiderea școlii copiii vor trăi departe de familiile lor. Încă o dată a fost menționat faptul că orice reformă, mai ales cele care privesc copiii, trebuie să fie gîndită și asigurată practic și financiar. Închiderea acestei instituții de învățămînt unde au fost adunate cadre didactice specializate și o practică de mai mulți ani de activitate cu copiii hipoacuzici și surzi ar fi o greșeală în condițiile cînd măsuri eficiente și plauzibile de incluziune pentru acești copii nu au fost create. Dezinstituționalizarea este etapa următoare a procesului de incluziune, etapă precedată de o pregătire serioasă, care prevede studierea necesităților acestor copii, aprecierea măsurilor de pregătire și asigurare a unei treceri armonioase de la un sistem la altul. Cei prezenți s-au adresat Ombudsmanului copiilor solicitînd implicarea în soluționarea acestei probleme.
O altă problemă discutată pe larg este problema documentării copiilor. Au fost prezentate diferite cazuri din practica autorităților locale de documentare a copiilor care se aflau în situații speciale sau dificile. Deși autoritățile au prezentat și cazuri de succes, cînd copiii au fost documentați, în pofida mai multor dificultăți, au fost abordate mai multe cazuri care se află actualmente în gestiunea autorităților, menționîndu-se cauzele acestui fenomen.
Situația copiilor a căror statut este dificil de stabilit în mod legal din cauze obiective, dar și de ordin subiectiv care țin, în primul rînd, de lipsa de responsabilitate din partea părinților și cum sunt căutate soluții pentru fiecare copil în parte a fost alt subiect abordat la reuniune. Reprezentanții autorităților tutelare au adus exemple din practică, au cerut sfatul ombudsmanului cum să procedeze în anumite cazuri.
Abuzul unor persoane legat de munca copiilor au fost subiectul ridicat la reuniune de unii primari. Copiii muncesc în special la păscutul vitelor cu încălcarea gravă a drepturilor copilului – nu este respectat timpul de muncă redus, efortul fizic nu corespunde vîrstei, iar remunerarea nu este transparentă. Avocatul Poporului pentru drepturile copiilor a subliniat că exploatarea copiilor prin muncă este inadmisibilă, ombudsmanul a primit mai multe semnale atît din nordul, cît și de la sudul Moldovei, iar în timpul apropiat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului intenționează să efectueze controale în acest sens.
Felul în care sunt oferite alocațiile sociale copiilor care se află în situații de risc sau lipsiți de grija părintească, controlul asupra faptului dacă banii alocați pentru copiii ajung la destinație și copiii sunt cei care într-adevăr beneficiază de susținerea și ajutorul statului.
Interesul superior al copilului trebuie să fie argumentul principal în soluționarea oricărei probleme legate de respectarea drepturilor copilului, a subliniat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu în final, menționînd că Oficiul Avocatului Poporului are la Cahul o Reprezentanță, care este la dispoziția autorităților tutelare, oferindu-le sprijin și consultanță. Reprezentanța Cahul a OAP a contribuit esențial la organizarea reuniunii de lucru.
Ombudsmanul apreciază acest dialog cu autoritățile tutelare ca fiind extrem de util în contextul activității sale, astfel de reuniuni desfășurîndu-se anterior la Cimișlia, în Comrat, la Varnița și Bălți.








