Convenția Europeană pentru Drepturile Omului prevede că ”orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.”

Astfel, în sensul prevederilor art. 6 din Convenție distingem câteva elemente esențiale ale dreptului la un proces echitabil, cum ar fi examinarea cauzei în mod echitabil, într-un termen rezonabil, cu respectarea dreptului la viață private, a principiului de prezumție a nevinovăției, a dreptului la apărare, inclusiv prin oferirea asistenței juridice gratuite, precum și alte drepturi procesuale menite să contribuie la realizarea acestui drept.

Constituția Republicii Moldova garantează accesul liber la justiție prin articolul 20, care prevede că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.  

Accesul liber la justiție este un principiu constituțional și drept fundamental al persoanei. Acest drept are un caracter de garanție a efectivității tuturor drepturilor și libertăților consacrate în Constituție. Accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic. Totodată, accesul liber la justiţie este unul dintre elementele esenţiale care definesc conceptul de stat de drept[1].

Pe parcursul anului 2016 Ombudsmanul a constatat că una dintre probleme privind accesul liber la justiție[2]  este neexecutarea titlului executoriu.

Totodată, există o practică judicioasă instituită de unii executori judecătorești de a pune sechestru pe toate conturile debitorilor, chiar dacă acestea sunt conturile de pensii sau salarii, fără a verifica în prealabil acest fapt.

În partea ce ține de tergiversarea examinării cauzei[3] aceasta se manifestă prin amânarea proceselor de judecată. Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzelor este una dintre atribuțiile de bază în activitatea instanțelor de judecată, și influențează direct posibilitatea persoanelor de a-și realiza dreptul privind satisfacția efectivă.

Articolul 26 din Constituție prevede că ”dreptul la apărare este garantat, iar  fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, iar amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

În contextul celor enunțate, Ombudsmanul a constatat că există un șir de probleme ce țin de oferirea asistenței juridice garantate de stat privind lipsa răspunsului la solicitările cu privire la acordarea asistenței juridice, calitatea nesatisfăcătoare a asistenței juridice prestate de către avocați, nerestituirea actelor în original prezentate la solicitarea avocaților, neinformarea clientului despre acțiunile întreprinse, refuzul oficiilor teritoriale ale Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat de a acorda asistență juridică de stat.

Multe din problemele invocate rezultă din conlucrarea ineficientă dintre oficiile teritoriale și Consiliul Național. Aceasta se întâmplă chiar dacă în Regulamentul funcționării Oficiilor teritoriale ale Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat[4] sunt reglementate relațiile Oficiului teritorial cu Consiliul Național.

Totodată, monitorizarea calității serviciilor prestate este organizată de către sistemul de asistență juridică garantată de stat, cu implicarea resurselor din cadrul sistemului de asistență juridică garantată de stat (monitorizare internă) și cu implicarea unor resurse  din afara sistemului de asistență juridică garantată de stat (monitorizare externă). Pe parcursul anului 2016, a fost efectuată doar monitorizarea internă, ceea ce considerăm că nu este obiectiv și influențează negativ calitatea serviciilor prestate, iar impactul asupra persoanelor este unul foarte mare, în contextul în care doar în anul 2016 de asistență juridică calificată garantată de stat au beneficiat 49743 persoane.

Principiul prezumţiei nevinovăţiei este garantat prin art. 21 din Constituție și prevede că ”orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Există o bogată jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției nevinovăției. În cauza Allenet de Ribemont c. Franţei (hotărârea din 10 februarie 1995) Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie, consacrată în § 2 art. 6, se numără printre elementele unui proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut în § 1 art. 6. Prezumţia este încălcată dacă o decizie judiciară privind o persoană acuzată, reflectă opinia că aceasta este vinovată, înainte ca vinovăţia să fi fost dovedită în prealabil. Este suficient, chiar şi în absența unei constatări formale, ca o argumentaţie să sugereze că instanţa îl consideră pe acuzat ca fiind vinovat. Curtea apreciază că încălcarea prezumţiei nevinovăţiei se poate face nu numai de către o instanţă, ci şi de către alte autorităţi publice.

În acest context, este foarte important să se țină cont de aceste aspecte atunci cînd sunt publicate informații referitor la mersul unui proces și este sugerată vinovăția unei persoane fără ca în acest sens să existe o decizie prealabilă a unei instanței competente.

În vederea perfecţionării legislaţiei în scopul asigurări respectării accesului liber la justiţie, Ombudsmanul a înaintat mai multe recomandări. Una dintre recomandările respective se referă la modificarea alin.(1) din art. 248¹ din Codul de executare, stabileşte ,,împotriva deciziei şefului penitenciarului prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată, prin intermediul administraţiei instituţiei penitenciare, poate face plângere la judecătorul de instrucţie în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei”. Prin urmare, considerăm că sintagma ,,prin intermediul” instituţiei penitenciare din acest articol este una abuzivă şi arbitrară, deoarece vine în contradicţie cu drepturile fundamentale a persoanei condamnate la acces liber la justiţie şi secretul corespondenţei. Această sintagmă permite instituţiei penitenciare să deţină un control discreţionar asupra corespondenţei persoanei condamnate, îngrădind-ui dreptul la acces liber la justiţie. Ministerul Justiţiei a comunicat că la modificarea Codului de executare al Republicii Moldova, va exclude sintagma ,,prin intermediul administraţiei instituţiei penitenciare” din articolul 248¹ din Codul de executare conform solicitării Avocatului Poporului.

O altă recomandare a Ombudsmanului, în contextul respectării accesului liber la justiţie, se referă la alin.(2) din art. 457 din Codul de procedură penală. Astfel, prevederile menţionate contravin dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare în situaţia în care recursul în anulare este judecat fără participarea părţilor, ci doar cu participarea Procurorului General sau procurorilor investiţi de el, şi apărătorului părţii care a declarat recurs în anulare sau în privinţa căreia acesta a fost declarat. Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice[5] a comunicat că este dispusă să contribuie şi să promoveze iniţiativa legislativă corespunzătoare. Totodată,  Ministerul Justiţiei[6] ne-a informat că s-a iniţiat crearea grupului de lucru inter-instituţional în vederea înlăturării deficienţilor şi lacunelor din cadrul Codului de procedură penală, care, inter alia, va identifica normele de procedură penală care limitează nejustificat drepturile procesuale ale participanţilor la procesul penal.

În anul 2016, Avocatul Poporului a solicitat controlul constituționalității, prin prisma articolului 20 combinat cu articolele 16 alin. (2) şi 54 alin. (1) și (3) din Constituţie, a prevederilor din Codul de procedură civilă care limitează dreptul persoanelor cu dizabilităţi mintale la accesul liber la justiţie. Ombudsmanul a invocat faptul că orice persoană interesată, inclusiv cu deficiențe mintale, este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească în modul stabilit de lege pentru a-şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Or, justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte în conformitate cu principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, naţionalitate, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere şi de alte circumstanţe.

Astfel, este de menţionat că principiul accesului liber la justiţie trebuie să se aplice indiferent de starea sănătății persoanei şi se materializează prin posibilitatea depunerii unei cereri în instanţele judecătoreşti, iar caracterul legitim al pretenţiilor formulate urmează să fie apreciat doar de instanța de judecată. Potrivit acestora, prin ratificarea pactelor şi tratatelor privind drepturile omului, statul Republica Moldova s-a angajat să respecte, să promoveze şi să realizeze dreptul la egalitate şi să ofere protecţie legală efectivă tuturor persoanelor prezente pe teritoriul său, inclusiv persoanelor cu dizabilități mintale.

Prin urmare, la data de 17 noiembrie 2016, prin Hotărârea nr. 33, Curtea Constituţională a constatat că prevederile legale contestate transgresează principiul proporționalității și aduc atingere esenței dreptului de acces liber la justiție, contrar articolului 20 combinat cu articolele 16 și 54 din Constituție.

În anul 2016, Curtea  europeană a constatat violarea art.6 din Convenţie de către Republica Moldova în cauzele: Nichifor c. Moldovei, Morari c. Moldovei, Lazu c. Moldovei, Pascari c. Moldovei, Rusu Lintax SRL c.Moldovei, Iurii c. Moldovei.

În aceste cauze Curtea a constatat probleme legate de respingerea nemotivată a unui argument esențial pentru cauză, respingerea nemotivată a solicitării de a verifica autenticitatea unui document pretins fals, condamnarea în baza probelor obținute prin provocare, condamnarea fără a audia direct martori cruciali pentru cauză, constatarea vinovăției unei persoane care nu a fost implicată în proces, casarea neregulamentară a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, acordarea compensațiilor insuficiente pentru casarea neregulamentară a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.