Dreptul la sănătate reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind un drept natural și inalienabil.

Articolul 25 al  Declarației Universale a Drepturilor Omului proclamă dreptul la un nivel de trai care să asigure sănătatea și explicit accesul la îngrijire medicală. Articolul 36 al Constituției Republicii Moldova, fiind dedicat dreptului la ocrotirea sănătăţii, prevede garantarea acestui drept și obligativitatea statului de a asigura minimumul asistenței medicale.

Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova stabileşte responsabilitatea statului pentru protejarea şi ocrotirea  sănătăţii  cetăţenilor. Asigurarea dreptului la sănătate se desfăşoară obligatoriu prin garantarea accesului la serviciile de sănătate, prin echitate şi  calitate a acestor servicii fiecărui cetăţean care le solicită.

În cadrul serviciilor de asistenţă medicală, pacientul nu este doar persoana care suferă de o afecţiune, însă şi cea sănătoasă, care utilizează serviciile medicale puse la dispoziţia cetăţenilor de către instituţiile competente.

Dreptul la sănătate este abordat prin prisma prevederilor internaţionale, punîndu-se accent pe drepturile pacientului, acestea fiind stipulate în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor, care include 14 drepturi ale pacientului[1]. În Republica Moldova drepturile şi responsabilităţile pacientului sunt prevăzute în Legea nr. 263 din 27.10.2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

61% din populația țării este de părere că statul nu asigură un acces egal tuturor cetățenilor la asistență medicală de calitate - sunt date ale  Studiului „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova”, realizat în anul 2016. De asemenea, în studiu se constată că unor categorii de persoane, cum ar fi cele cu venituri modeste și în etate, li se încalcă dreptul la ocrotirea sănătății. Persistența plăților informale în instituțiile medicale limitează semnificativ accesul categoriilor vizate de persoane la serviciile medicale, indiferent dacă acestea dispun sau nu de poliță de asigurare medicală. Dreptul la sănătate și accesul la serviciile de sănătate a fost declarat de către Avocatul Poporului drept una din prioritățile sale pentru următorii ani.

Deşi la nivel naţional există un bun cadru normativ pentru protecţia drepturilor pacientului, pe parcursul anului 2016 Oficiul Avocatului Poporului a constatat necesitatea perfecționării cadrului legal. Asta deoarece carenţele legislative stabilite prezintă pericol pentru asigurarea dreptului la sănătate a cetăţenilor în partea ce ţine de calitatea standardelor în accesarea serviciilor medicale.

Având în vedere că în ultima perioadă devin tot mai populare  consultațiile medicale  online (consultațiile, diagnosticarea și prescrierea tratamentului, care se realizează prin intermediul tehnologiilor informaționale), Avocatul Poporului a analizat cadrul normativ cu referire la acest aspect. S-a constatat că, spre deosebire de alte țări, în Republica Moldova nu există un cadru normativ care să reglementeze consultațiile medicale online. Dimpotrivă, potrivit art. 17 din Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr. 264 din 27.10.2005, medicul este obligat să înceapă tratamentul numai după o examinare medicală efectuată personal, iar în cazuri excepționale, de urgență, să dea indicații de tratament prin mijloacele de telecomunicații.

Potrivit practicilor internaționale, cadrul legal care reglementează prestarea serviciilor medicale online, fiecare medic și pacient semnează un contract.  Pacientul este informat despre beneficiile, riscurile și limitele metodei date de consultație, despre drepturile și obligațiile sale, iar medicul  își asumă angajamentul să facă tot  ce este posibil, în condițiile date, pentru beneficiul pacientului. Contractele presupun că atât pacienții, cât și medicii sunt obligați să furnizeze informații corecte și în timp util,  să păstreze confidențialitatea informațiilor. În ceea ce privește comunicarea și prezentarea informațiilor în format digital, acestea trebuie să fie înregistrate, logate și arhivate. Specialiștii în etica medicală afirmă că practicarea telemedicinii nu înseamnă și independența profesională, medicii fiind răspunzători de diagnostic, de recomandări și de tratamentul propus.

Prin urmare, având în vedere că acordarea asistenței medicale online ia amploare, fiind deja înregistrate unele cazuri care au avut consecințe nefaste pentru pacienții minori[2], Avocatul Poporului a propus Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice inițierea procesului de elaborare a unei legi speciale, care să reglementeze procedura de acordare a consultațiilor medicale online. Avocatul Poporului a fost informat că propunerea a fost remisă după competență Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Probleme din domeniul ocrotirii sănătății au fost abordate în 40 de cereri înregistrate la Oficiul Avocatului Poporului și frecvent invocate în cadrul audiențelor organizate la Instituția Ombudsmanului. Persoanele se plâng de atitudinea nerespectuoasă a personalului medical față de pacienți, ceea ce aduce atingere demnității umane, dreptului de a fi tratat cu respect, cu evitarea suferinței și oricărui tratament inuman.    

Majoritatea cererilor s-au referit la problemele ce țin de neacordarea asistenţei medicale la timp; insuficiența personalului medical competent sau lipsa acută a acestuia în mediul rural; accesul redus la serviciile de asistenţă medicală de urgentă;  neacordarea tratamentului adecvat/personalizat pacientului; deficiențe în prestarea de  servicii medicale prevăzute de Programul unic; examinarea  ineficientă a plângerilor de către autoritățile responsabile din domeniul sănătății. Unii petiţionari s-au plâns de calitatea serviciilor medicale sau lipsa acestora, starea sanitaro-igienică și dotarea necorespunzătoare a instituţiilor medicale.  

O problemă stringentă care a rămas actuală și în 2016 ține de asigurarea siguranţei în contextul actului medical. Avocatul Poporului  s-a sesizat din  presă în cazul utilizării de către o instituție medicală a dispozitivelor medicale învechite, ceea ce prezenta pericol pentru sănătatea pacienților. Problema a fost examinată sub aspectul respectării condițiilor necesare pentru acreditarea instituției și a conformității echipamentelor medicale existente în instituțiile sanitare din Moldova.

Potrivit Dispoziţiei Ministerului Sănătăţii nr. 38-d din 29.01.2016 adoptate în scopul asigurării implementării Ordinului Ministerului Sănătății nr.1019 din 29.12.2015[3], în perioada februarie-aprilie 2016 dispozitivele medicale urmau să fie supuse procesului de verificare periodică, puse în funcţiune şi aflate în utilizare la acel moment în 5 instituţii medicale[4]. Avocatul Poporului a constatat unele deficiențe în asigurarea verificărilor periodice a dispozitivelor medicale de către instituțiile medicale. Cheltuielile pentru efectuarea acestei proceduri sunt puse pe seama instituţiiilor medicale, care sunt obligate să planifice resursele financiare necesare în bugetul anual al instituţiei. Resursele financiare disponibile sunt însă limitate, motiv din care în mod prioritar sunt planificate cheltuieli pentru procurarea consumabilelor. Pe de altă parte,  manageri ai instituţiilor medico-sanitare publice au invocat și unele  deficiențe în implementarea actelor normative menționate, cum ar fi insuficiența timpului necesar pentru verificare de către reprezentanții Organismului de Evaluare a Conformităţii  ÎCS„TRANS-STANDART” SRL. Și asta deoarece în cadrul instituției  IMMP Spitalului Clinic Republican verificarea periodică poate fi efectuată doar în ziua în care nu au loc intervenții chirurgicale. Este de menționat că ÎCS„TRANS-STANDART” SRL este unica instituție de profil  acreditată în prezent[5]. Mai mult, această instituție este acreditată pentru verificarea periodică doar a 10 tipuri de dispozitive medicale, acoperind doar 15% din tipurile de dispozitive medicale utilizate în instituțiile medicale din țară.

Avocatul Poporului recomandă Ministerului Sănătății să examineze minuțios factorii care împiedică realizarea efectivă a procesului de verificare metrologică a dispozitivelor medicale aflate în dotarea instituțiilor medicale și elaborarea reglementărilor legale care ar facilita acest proces. Având în vedere angajamentele Republicii Moldova stabilite prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, se impune respectarea cadrului normativ din domeniul dispozitivelor medicale, principiilor și recomandărilor internaționale și europene aplicabile acestui domeniu, pentru a asigura funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate, prin punerea  la dispoziţia cetăţenilor a unor dispozitive medicale sigure şi inofensive.

Nu în ultimul rând, un rol aparte în îmbunătățirea calităţii serviciilor acordate populaţiei de către unităţile medico-sanitare şi farmaceutice îi revine procesului de  evaluare și acreditare a instituțiilor medico-sanitare publice și farmaceutice. Organizarea și desfășurarea acestui proces, precum și elaborarea criteriilor de evaluare şi standardelor de acreditare este pusă în sarcina Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate[6].

Avocatul Poporului consideră imperios necesară revizuirea criteriilor actuale de evaluare a instituțiilor medico-sanitare din perspectiva drepturilor omului. Totodată,  recomandă Ministerului Sănătății includerea în lista experților pentru evaluare a specialiștilor din cadrul instituției naționale de promovare și protejare a drepturilor omului, care ar facilita acest proces.

Un caz mediatizat pe larg și care a intrat în atenția Avocatului Poporului a scos în evidență mecanismul defectuos de conlucrare/colaborare a serviciului de urgență cu serviciul de poliţie, serviciul de pompieri[7], când o persoană a decedat deoarece medicii serviciului de urgență nu au putut intra în domiciliul acesteia. Avocatul Poporului a recomandat Ministerului Sănătăţi să întreprindă acțiuni pentru eficientizarea serviciilor de urgență acordate populației. La 20 mai 2016, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne au aprobat Ordinul nr. 369/145 cu privire la măsurile de îmbunătăţire a conlucrării dintre aceste două autorităţi, pentru a preveni pe viitor situații de lezare a drepturilor pacienţilor la servicii medicale urgente.[8]

Dat fiind multitudinea de semnale/probleme sesizate de Avocatul Poporului[9] cu privire la accesul redus la serviciile de îngrijire medicală de urgentă, în special, în localitățile rurale, în anul 2016 Instituția Ombudsmanului  în colaborare cu PNUD şi OHCHR a elaborat Studiul: „Respectarea drepturilor omului în prestarea serviciilor de asistenţă medicală urgentă prespitalicească din Republica Moldova”.[10]

Elaborarea studiului a avut ca scop evaluarea situației privind gradul de respectare a drepturilor omului în prestarea serviciilor de asistenţă medicală urgentă prespitalicească și oferirea de date fiabile și de recomandări pentru îmbunătățirea activității acestui serviciu.

Rezultatele studiului au scos în evidență un șir de probleme care periclitează activitatea serviciului, implicit realizarea efectivă a accesului la  servicii calitative și la timp a pacientului. Problemele sesizate din discuțiile cu focus-grupurile se referă la: corelarea insuficientă dintre serviciul asistență medicală de urgență prespitalicească cu asistența medicală primară; insuficiența acută de cadre medicale, în special în mediul rural; medicul nu este prezent în toate echipele (asigurarea cu medici este de doar 44%); condițiile de muncă  inadecvate (grele), insecuritatea la locul de muncă - fapt ce demotivează personalul; insuficiența ambulanțelor dotate cu cele necesare; lipsa medicamentele necesare, în special în primele 3 luni ale fiecărui an; distanțele mari parcurse între localități pe drumuri în stare deplorabilă, în special în perioada rece a anului și timp de ploaie; lipsa numerotației caselor, denumirii străzilor în localitățile rurale și iluminării străzilor pe timp de noapte.

Potrivit datelor oferite de Centrul Național de Asistență Medicală Uregentă Prespitalicească (CNAMUP), din cele 355 de autoturisme existente în serviciul Asistență medicală urgentă prespitalicească (AMUP) la nivel național, 305 unități au gradul de uzură de peste 80%.  Și asta în condițiile în care transportul sanitar specializat nu poate fi exploatat în cadrul serviciului AMUP în cazul în care coeficientul de uzură depășește 50%[11]. Pentru  a asigura operativitatea intervențiilor medicale de urgență sunt necesare 455 de autoambulanțe pentru întreg teritoriul țării. Totodată, majoritatea ambulanțelor existente nu sunt dotate cu tot echipamentul necesar intervențiilor de urgență. Lipsa ambulanțelor, gradul înalt de uzură a autosanitarelor existente și a echipamentului, lipsa boxelor și a condițiilor de întreținere a autosanitarelor, afectează grav calitatea serviciului AMUP. De asemenea, lipsa dotării adecvate a autosanitarelor scade șansa de supraviețuire a pacientului în stare gravă, în special lipsa echipamentelor specifice (cardiologice, neurologice etc.).

Totodată, s-a constatat că pe parcursul ultimilor ani se urmărește tendința de reducere a finanțării serviciului[12], în pofida faptului că necesitățile sunt în creștere (uzura echipamentelor și a ambulanțelor procurate de mult timp, reparația clădirilor învechite etc. 

În concluzie, s-a stabilit că starea actuală a serviciului AMUP indică un risc înalt de încălcare  a drepturilor fundamentale ale omului,  în special a dreptului la acces la servicii medicale calitative și dreptului la respectarea timpului  necesar stării de urgență.

Potrivit datelor sondajului[13] realizat în cadrul studiului menționat, dreptul la acces este limitat de lipsa posibilităților de a achita cheltuielile aferente tratamentului, în caz de necesitate. Aproape 40% dintre respondenți au declarat că în ultimele 12 luni predecesoare studiului au fost cazuri cînd au refuzat să se adreseze pentru tratament în caz de boală din cauza costurilor aferente. Mai frecvent au refuzat tratamentul respondenții cu un nivel scăzut socio-economic (cei mai săraci) cu circa 44%  față de circa 33% a celor mai înstăriți care au declarat același lucru. În funcție de statutul respondentului, refuzul adresărilor este mai frecvent printre persoanele cu dezabilități cu 43,8% ponderi a celor care au declarat refuz cel puțin parțial, dar și printre pensionari – cu 41,3% astfel de răspunsuri.

Republica Moldova trece printr-o perioadă marcată de un nivel sporit de nemulțumire a cetățenilor față de stat și de instituțiile guvernamentale. Barometrul de Opinie Publică[14] din aprilie 2016  înregistrează cel mai scăzut nivel de încredere în principalele instituții ale statului. La fel, 84% dintre respondenți se declară nemulțumiți de ceea ce face conducerea țării în domeniul asistenței medicale.

Datele sondajului realizat arată că 6% constituie incidența cazurilor de corupție în medicină, în mare parte plățile neoficiale fiind efectuate la inițiativa pacientului (4,5%). Cel mai des aceste plăți sunt efectuate în semn de mulțumire, pentru consultația medicului (47,9%) la care efectiv trebuie să adăugăm cele 28,2% de cazuri de plăți drept mulțumire după care urmează ca și pondere plățile pentru medicamente (35,2%).

Scopul plăților informale

Totodată, Studiul Băncii Mondiale ”Evaluarea sărăciei în Republica Moldova 2016. Sărăcia și prosperitatea partajată în Moldova: progrese și perspective” relevă  că  ”cele mai sărace segmente ale populației folosesc cel mai puțin serviciile de sănătate și renunță frecvent la tratament atunci cînd au nevoie, parțial din cauza lipsei de asigurare adecvată și alte bariere  financiare, care au, astfel, un efect negativ asupra rezultatelor de sănătate”. De asemenea, se mai notează că ”deoarece gospodăriile casnice sunt aproape de pragul sărăciei și au un nivel de trai mai precar, plățile chiar și relativ mici, suportate direct pentru servicii de sănătate, pot să le împingă în sărăcie”.     

RECOMANDĂRI :

• Ministerul Sănătății să creeze un organ  independent de expertiză  profesională medicală care să examineze cererile sau reclamațiile pacienților, în mod obiectiv.

• Revizuirea cadrului normativ cu privire la verificarea periodică a dispozitivelor medicale puse în funcţiune şi aflate în dotarea instituţiilor medicale și ajustarea la standardele internaționale.
• Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate să revizuiască criteriile de evaluare și acreditare a instituțiilor medico-sanitare sub aspectul respectării drepturilor omului

Revizuirea mecanismului de atribuire a fondurilor pentru AMUP din bugetul AOAM, cu prevederea necesităților reale ale servic