Prelegere pentru polițiștii din Străşeni în cadrul Campaniei ”16 zile de activism împotriva violenţei faţă de femei”

Pe 08 decembrie 2015, Igor Muntean, consultant superior al Oficiului Avocatului Poporului, în contextul Campaniei ”16 zile de activism împotriva violenţei faţă de femei”, a susţinut o prelegere pentru polițiștii din Inspectoratul de Poliţie Străşeni. La eveniment au participat circa 60 de ofiţeri.
În cadrul întrunirii Igor Muntean a vorbit despre fenomenul violenţei în familie și consecințele lui grave pentru individ și societate, despre importanţa respectării supremaţiei legii şi rolul poliției în preîntîmpinarea și combaterea cazurilor de violență. Metodele actuale de contracarare a violenţei domestice, prevăzute în legislaţia naţională și măsurile necesare pentru diminuarea fenomenului, obligaţia poliţiei să reacţioneze prompt la orice sesizare şi informarea victimelor despre drepturile lor au fost alte subiecte discutate la întîlnire. În cadrul activității au fost analizate datele statistice recente referitor la fenomenul violenței domestice, date furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei.
Polițiștii au discutat problemele legate de carențele legislative în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, înregistrarea de către victimă a unei astfel de cereri, impedimentele care apar în executarea ordonanţei de protecţie, lipsa reacţiei din partea celorlalte autorităţi abilitate cu prevenirea şi combaterea violenţei în familie, lipsa centrelor de reabilitarea a agresorilor etc.
La instruire au fost de asemenea discutate cauzele fenomenului de violenţă în familie examinate de către Oficiul Avocatului Poporului, precum şi cauzele pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în acest domeniu.

