Pe 04 iulie curent avocatul parlamentar Tudor Lazăr a participat la o masă rotundă unde a fost pus în discuție proiectul studiului de fezabilitate privind oportunitatea ratificării Protocolului Opțional la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, elaborat de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova în parteneriat cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.
Protocolul Opțional prevede abilitatea Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale de a examina plîngeri individuale privind potențiale încălcări ale drepturilor prevăzute de Pact.
În condițiile în care Protocolul Opțional stabilește un mecanism internațional de depunere a plîngerilor de către persoane fizice și grupuri de persoane atunci cînd le-au fost încălcate drepturile prevăzute de către Pact, avocatul parlamentar consideră că acordarea acestor drepturi va înlătura linia de demarcare dintre drepturile civile și politice și drepturile economice, sociale și culturale, făcînd ca toate drepturile omului să fie puse pe picior de egalitate.
Ținînd cont de angajamentele pe care și le-a asumat Republica Moldova în momentul ratificării Pactului Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, avocatul parlamentar a menționat că pledează pentru realizarea mai multor acțiuni îndreptate spre respectarea și protejarea drepturilor omului.