În discursul rostit, Tudor Lazăr a menţionat importanţa de a combate crimele grave și corupția într-un stat de drept unde demnitatea omului, drepturile și libertățile lui sunt considerate valori supreme.
Totodată, ombudsmanul a subliniat că acţiunile de contracarare a corupţiei trebuie să se încadreze în limitele legii și să respecte drepturilor fundamentale ale omului.
Constituția prin art.16 stabilește că toți cetățenii săi sunt egali în fața legii indiferent de criteriile care îi deosebesc. Art.21 prevede că orice persoană, indiferent de criteriile care o deosebesc, acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal. În acelaşi timp art. 22 stipulează că nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care în momentul comiterii nu constituiau act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.
Aceste prevederi sunt în plină concordanță cu art.6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Principiul general al legislației penale indică că legea penală care înrăutățește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv. Acest principiu corespunde întocmai cerințelor art.22 din Constituție și art.7 din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate rînduri s-a expus că nimeni nu poate fi recunoscut vinovat și pedepsit pentru infracțiune care la momentul săvârșirii nu era recunoscută de lege.
În contextul subiectului reuniunii privind divergențele și impedimentele existente în procesul de implementare a pachetului de legi anticorupție, Tudor Lazăr a prezentat argumentele sale pe marginea sesizării depuse de ombudsman la Curtea Constituţională avînd ca obiect Legea 326.
Tudor Lazăr a precizat că esența sesizării constă în aceea ca să fie supusă controlului constituționalității norma de confiscare extensivă, norma ce nu exista pînă la Legea 326 și art.3302 - ”Îmbogățirea ilicită”. Confiscarea este măsura de pedeapsă și confiscarea extensivă diferă de măsura anterior existentă în art. 106. Articolul 1061 prevede că această măsură se aplică și asupra bunurilor dobîndite de persoană condamnată timp de 5 ani înainte și după săvîrșirea infracțiunii. Întrebarea care poate fi pusă este următoarea, cum se calculează acești 5 ani, toți 5 pînă la comiterea infracțiunii și alții 5 după săvîrirea crimei; pînă la adoptarea sentinței sau 5 ani necesită a fi luați cumulativ? O altă întrebare ar fi care este rațiunea confiscării averii persoanei condamnate potrivit unei infracțiuni prevăzute la art.1061 alin.1, cu 5 ani înaintea comiterii infracțiunii dacă această pedeapsă pe atunci nu exista? Nu este oare aceasta o încălcare a art.22 din Constituție și a art.7 din Convenție, adică încălcarea principiului retroactivității legii și totodată nu este oare o încălcare a art.21 din Constituție și art.6 din Convenție?
Curtea Europeană, examinînd o cauză de confiscare a bunurilor prin care bunurile unei persoane au fost confiscate, deoarece această persoană se presupunea că ar fi tras profit din folosirea bunurilor și nu ar fi putut explica originea acestora, a constatat că reclamantul nu a avut în posesie bunurile și nici nu a tras profit din folosirea acestora. Așadar el nu poate fi declarat vinovat, constatîndu-se violarea art.6 alin.(2) din Convenție, care dispune că ”orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată pînă ce vinovăția sa va fi legal stabilită”.
La momentul adoptării Legii nr 326, Republica Moldova a devenit a treia țară din Europa după Franța și Ucraina din cele 40 de țări ale lumii care au în legislațiile lor penale asemenea măsură.
În materie penală, referitor la demonstrarea vinovăției s-au conturat două principii. Un prim principiu este că demonstrarea probelor ce vizează vinovăția persoanei este pusă pe seama organului de urmărire penală și instanței de judecată.
Un al doilea principiu este că sarcina probei este pusă pe seama bănuitului. Țara noastră se conduce de primul principiu. Dacă este să revenim la cele 2 țări susnumite, atunci se impune de precizat că în Franța, care a prevăzut în legislația sa penală această prevedere din 2006 și se conduce de al doilea principiu, nu s-a adoptat nici o sentință de condamnare. Totodată, în Ucraina, care a prevăzut pedeapsa dată din 2011și se conduce de același principiu ca și țara noastră, nu au fost înregistrate urmării penale.
Deoarece situația cere confiscarea bunurilor ar trebui în acest sens să privim alin.(4) al art.46 din Constituție, care prevede că bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții pot fi confiscate în condițiile legii. Această situație ne îndeamnă să analizăm alin.(3) care dispune că averea dobîndită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al proprietății se prezumă.
Cele indicate cheamă instanțele să fie prudente atunci cînd dispun confiscarea averii. Unele persoane în discursuri indică ”există situații excepționale în care este compatibil cu drepturile omului să justifici o deviere de la principiul normal ca organul de urmărire penală trebuie să dovedească vinovăția acuzatorului cu un grad de certitudine rezonabil”. Această idee, în opinia ombudsmanului, ridică semne de întrebare, pentru că după o primă abatere, cu argumentarea compatibilităţii cu drepturile omului, a doua oară și ulterior repetat pot fi comise orice acţiuni.
Tudor Lazăr a concluzionat că Hotărârea Curții Constituționale pe marginea sesizării va face lumină în această problemă şi va constitui un ghid pentru organele chemate să combată acest fenomen.