La 06 noiembrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a participat la al cincilea forum „Prevenirea și eliminarea violenței în familie și în școală: abordarea multidisciplinară a fenomenului” care a avut loc la Nisporeni.
În cadrul evenimentului Ombudsmanul copiilor a subliniat că pentru combaterea fenomenului violenței, toate instituțiile statului trebuie să pună accent, în primul rând, pe informare, pe educarea copiilor și a părinților, precum și pe promovarea toleranței. Maia Bănărescu a mai adăugat că familiile din care provin copiii și instituțiile de învățământ în care învață trebuie să fie mediul propice pentru dezvoltarea armonioasă a acestora, dar și pentru deprinderea valorilor comportamentale care ar minimiza dorința copilului de a fi violent.
De asemenea, eforturile trebuie să se concentreze și pe formele de violență mai puțin recunoscute, întrucât se observă tendința de trecere de la violenţa fizică, directă, vizibilă, la forme mai ,,subtile”, precum violența emoțională sau economică. De altfel, și membrii consiliilor elevilor de la Liceul Teoretic ,,Prometeu” din satul Grozești, liceele ,,Boris Cazacu” și ,,Mircea Eliade” din orașul Nisporeni și de la Gimnaziul ,,Alexandru cel Bun” din satul Vărzărești au sesizat același aspect. În cadrul sondajelor efectuate cu elevii din instituțiile în care învață, 70% a au menționat că forma cea mai frecventă de pedeapsă la care sunt supuși în familie este agresiunea morală. Copiii sunt pedepsiți pentru note rele obținute la școală, neglijarea responsabilităților casnice și neascultarea părinților. Agresiunea morală și cea psihologică sunt formele de pedepse cele mai răspândite în școală. Conform spuselor elevilor, aceștia sunt pedepsiți pentru temele nefăcute, discuții în timpul orelor și atitudine nerespectuoasă față de profesori. În urma sondajelor efectuate, copiii au stabilit că cel mai sigur mediu pentru copil rămâne familia, în timp ce mediul on-line este perceput drept cel mai nesigur.
Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a susținut recomandările înaintate de copii, care au menționat că își doresc un comportament mai calm din partea profesorilor și părinților și mai multe discuții deschise și sincere prin care li s-ar explica greșelile. Alte recomandări înaintate au fost asigurarea instituțiilor de învățământ cu psiholog, mai multe discuții dintre părinte și diriginte care obligatoriu să fie confidențiale dar și mai multe campanii de informare legate de siguranța în mediul on-line.
Maia Bănărescu i-a asigurat pe copii că opiniile expuse în cadrul forumului se vor regăsi în rapoartele Ombudsmanului și i-a încurajat să telefoneze la Telefonul Copilului pentru a declara cazurile de violență sau de încălcare a drepturilor copilului.




