Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu asigurarea accesului copiilor din Dumbrava la instituțiile de învățământ din capitală în urma anulării rutei municipale de microbuz nr. 193.
Potrivit declarațiilor locuitorilor din localitatea Dumbrava, 142 de copii din localitate care își fac studiile în instituțiile de învățământ din capitală nu pot să ajungă în școli pentru că ruta de microbuz nr. 193 pe care o foloseau a fost anulată.
Ombudsmanul consideră că situația creată îngrădește accesul la educație al copilului. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului va solicita de la Direcția generală transport public și căi de comunicație din cadrul primăriei Chișinău informații referitor la mijloacele prin care este asigurat accesul copiilor din satul Dumbrava în instituțiile de învățământ din capitală în lipsa rutei municipale de microbuz nr. 193.
Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului amintește că, potrivit Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, statele semnatare sunt obligate să ia măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului şcolar.

