A A A

Ombudsmanii pledează pentru un parteneriat larg în vederea promovării diversității religioase, egalității și toleranței

Pe 17 mai 2014 ombudsmanii Anatolie Munteanu și Tudor Lazăr s-au întîlnit cu  Raportorul Special  ONU privind libertatea religiei și conștiinței, Heiner Bielfeld.

În cursul întrevederii, la care au participat şi  reprezentanții Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, au fost purtate discuții despre progresele înregistrate în ţara noastră în ceea ce priveşte respectarea dreptului la libertatea conştiinţei, acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea respectării acestuia în Republica Moldova.  

Heiner Bielfeld a remarcat evoluţiile înregistrate în ţara noastră în asigurarea diversității religioase. Raportorul ONU a manifestat interes pentru activitatea ombudsmanilor desfăşurată la acest capitol, viziunile acestora dar şi ale altor participanţi la discuţie privind acţiunile necesare pentru îmbunătățirea situației și promovarea egalității în contextul diversității religioase existente în Republica Moldova.  

Ombudsmanii s-au referit la situaţia existenta în ţara noastră privind respectarea dreptului la  libertatea conştiinţei, la cazurile de violare al acestuia, aflate în atenţia Centrului pentru Drepturile Omului, și acțiunile întreprinse în vederea remedierii situațiilor apărute. Totodată, vorbitorii au menționat necesitatea de a intensifica relaţiile de colaborare dintre Instituția naţională a ombudsmanului, Consiliul Nediscriminare și autoritățile publice locale în vederea promovării diversității religioase, egalității și toleranței, în special în zonele rurale.