Declaraţia Oficiului Avocatului Poporului pe marginea Raportului pentru ciclul II al Evaluării Periodice Universale
( Geneva, 7 octombrie 2016)
Prezenta declaraţia este făcută din numele Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova, creat în 1998 şi acreditat în noiembrie 2009 cu statutul ”B” în calitate de Instituţie Naţională de Protecţie a Drepturilor Omului (NHRI).
Raportul pentru ciclul II al Evaluării Periodice Universale este al doilea elaborat de Instituţia Ombudsmanului din Moldova în contextul EPU. În procesul elaborării Raportului, Ombudsmanul a avut întîlniri de consultare cu exponenţi ai celor mai reprezentative ONG-uri din ţară. De asemenea, reprezentanţii instituţiei au participat la toate consultările naţionale, organizate de Ministerul Justiţiei.
Chestiunile abordate în raport
În Raport Instituţiei Ombudsmanului pentru ciclul II al EPU sunt abordate 15 probleme din sfera drepturilor omului, o bună parte din ele au fost tratate în mod repetat (12 ), ceea ce denotă lipsa de progrese semnificative în Republica Moldova în asigurarea respectării drepturilor omului pe cele mai vulnerabile segmente.
Progresele atestate în realizarea de către autorităţile moldoveneşti a recomandărilor din I ciclu al EPU
În linii mari, progresele atestate se rezumă la adoptarea unor acte normative şi documente de politici. Problema constă în implementarea inadecvată a acestor acte din diverse motive: din lipsă de resurse financiare, lipsa unor mecanisme de aplicare în practică sau gradul redus de responsabilitate în aplicarea în practică a sarcinilor care le-a revenit unor diverse autorităţi publice, cooperarea insuficientă/ineficientă între instituţii.
Subiectele abordate în prezenta Declaraţie
În Declaraţie sunt evidenţiate problemele care se referă la asigurarea unui trai decent, calitatea şi accesibilitatea apei potabile, asigurarea serviciilor medicale de calitate în Republica Moldova, două dintre care sunt tratate repetat în Raportul Oficiului Avocatului Poporului pentru ciclul II al EPU. Acestea nu au figurat în recomandările altor state pentru Moldova ca şi constatări de ansamblu. Dacă au şi fost punctate, s-au referit la realizarea drepturilor de către anumite categorii de persoane, cum ar fi femeile, copii, etnicii romi.
Din punctul de vedere al ombudsmanilor, situaţia existentă în aceste sfere este una îngrijorătoare. Dorim să atragem atenţia asupra problemelor grave din domeniile vizate, pornind de la ideea că o naţiune cu oameni săraci, bolnavi, care trăiesc în condiţii derizorii şi într-un mediu ambiant nefavorabil nu poate fi prosperă, liberă în demnitate şi în drepturi.
Accesul populaţiei la apă potabilă apă potabilă sigură ca un drept fundamental
În primul ciclu subiectul în cauză nu şi-a găsit reflectare în recomandările pentru ţara noastră. Am inclus în Raportul nostru acest deoarece calitatea apei potabile şi accesul la aceasta este una din cele mai grave probleme cu care se confruntă în prezent Republica Moldova. În raport am menţionat faptul că disponibilitatea resurselor de apă în Republica Moldova a atins un aspect critic ce afectează respectarea drepturilor omului la apă şi sanitaţie, dar şi capacitatea de dezvoltare economică a ţării.
Am invocat date oficiale care atestă faptul că 44% din populaţie, în particular din localităţile rurale, nu are acces la apă potabilă sigură, şi am atras atenţia asupra decalajului considerabil între mediul rural și mediul urban în ceea ce priveşte accesul la sistemul public de canalizare, diferența este și mai alarmantă – de 1% față de 50,1%.
Deşi în Republica Moldova există voinţa politică pentru alinierea legislaţiei naţionale din domeniul alimentării cu apă şi sanitaţiei la standardele internaţionale, aceasta nu se reflectă în reforma instituţională necesară pentru îmbunătăţirea managementului serviciilor publice de alimentare cu apă şi sanitaţie.
Recomandările Oficiului Avocatului Poporului
- Sînt necesare măsuri de îmbunătăţire a performanţelor operaţionale şi financiare ale companiilor prestatoare de servicii de aprovizionare cu apă, pentru creşterea siguranţei şi calităţii serviciilor asigurate populaţiei;
- E nevoie de eficientizat politicile sectoriale pentru supravegherea, gestionarea şi protecţia resurselor de apă;
- Monitorizarea calității apei la nivel național, în mod sistematic și coordonat;
Accesul la servicii medicale de calitate
În Raportul Instituţiei Ombudsmanului din 2011 am abordat problemele legate de accesul la servicii medicale de calitate, însă starea existenţă de lucruri ne-a determinat să reiterăm necesitatea adoptării de către stat a unor acţiuni menite să amelioreze situaţia în domeniu.
Accesul la serviciile medicale se află în topul problemelor legate de respectarea drepturilor omului, potrivit rezultatelor Studiului “Percepţii asupra drepturilor omului în Republica Moldova”, realizat în anul curent, la comanda Oficiului Avocatului Poporului. 61 la sută dintre respondenţi sunt de părere că dreptul la sănătate este cel mai încălcat drept, care necesită o atenţie sporită din partea societăţii în Moldova. În opinia a 62% din respondenţi, statul deloc sau în mică măsură asigură accesul egal la serviciile medicale. Circa 80% dintre cetăţenii care vin în audienţă la Ministerul Sănătății, se plîng de situația în care sunt nevoiți să achite plăţi neformale pe care trebuie să le ofere medicilor.
În pofida reformelor implementate şi în proces de implementare în sfera ocrotirii sănătăţii, în sistem există mai multe neregularităţi cu impact asupra accesului și calității serviciilor medicale.
Recomandări:
- Să dezvolte instrumentele necesare pentru a crea și promova climatul de toleranță zero față de corupție în sistemul de sănătate.
- Trebuie dezvoltată o structură imparțială competentă care s-ar ocupa de investigarea cazurilor de malpraxis, dezvoltarea mecanismelor și procedurilor legale prin care să fie asigurat dreptul pacientului de a obține compensații pentru prejudicii de orice natură aduse în urma actului medical.
- Trebuie revizuite criteriile de evaluare a standardelor de acreditare a unităților medico-sanitare și farmaceutice și introduse criterii de corespundere ce ar permite evaluarea respectării drepturilor omului în procesul prestării serviciilor medicale.
Acestea ar trebui în special să fie axate pe respectarea calității, asigurarea securității și siguranței actului medical, atît pentru pacient, cît și pentru personalul medical.
Asigurarea unui trai decent
Criza economică și majorările permanente ale preţurilor și tarifelor la mărfurile de consum și servicii afectează în continuare nivelul de trai al populaţiei per ansamblu și generează aprofundarea sărăciei celor mai vulnerabile grupuri.
Sistemul actual de pensii nu este echitabil și sustenabil. Indicatorii în baza cărora se calculează pensia sunt învechiți. Ombudsmanul a atenționat Guvernul despre faptul că pensia medie lunară nu acoperă minimul de existență pentru pensionari. Analiza datelor oficiale din ultimii 3 ani atestă că pensia medie de care beneficiază circa 98% din totalul pensionarilor este sub nivelul minimului de existență, constată experţii Oficiului Avocatului Poporului.
Salariul minim pe țară stabilit nu acoperă minimul de existență calculat semestrial (anii 2009-2014 - 600 lei (27 EURO), din 2014 – 1000 lei (45 EURO)). Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în I semestrul al anului 2016 minimul de existenţă în Republica Moldova a fost de 1813,7 lei , iar salariul minim lunar - de 1000 lei.
Legea cu privire la minimul de existență are un caracter formal, deoarece nu reglementează modalitatea și etapele de ajustare a prestațiilor sociale și salariului minim pe țară la nivelul minimului de existență.
Recomandări:
- Ratificarea Protocolului Opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ajustarea prestațiilor sociale și a salariului minim la minimul de existență.

