A A A

Masa rotundă „Prevederile legislaţiei naţionale cu privire la crimele bazate pe ură"

Prevederile legislaţiei naţionale cu privire la crimele bazate pe ură a constituit tema mesei rotunde desfăşurate pe 30 aprilie curent, la Hotelul Codru, deCentrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Oficiul Națiunilor Unite al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR), Asociația Avocaților Americani / Inițiativa pentru Supremaţia Legii (ABA ROLI).

La eveniment au participatfactori implicaţi în procesul de investigare şi examinare a infracţiunilor bazate pe ură – procurori din cadrul Procuraturii generale şi procuraturilor de sector din municipiul Chişinău, judecători, reprezentanţi ai organelor de urmărire penală, ai Consiliul Suprem al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel Chişinău, Ministerului Justiţiei,  dar şi reprezentanţi ai Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii, INJ, ai societăţii civile (ONG „Fatima”, GENDER-DOC, Centrul Naţional al Romilor, Promo LEX, Liga Islamică, CRJ),  reprezentanţi ai misiunilor OSCE, OIM, PNUD  în Moldova, ai comunităţii ştiinţifice din ţară.

În deschiderea întrunirii avocatul parlamentar Tudor Lazăr a menţionat că scopul reuniunii este de a determina problemele existente în Moldova la compartimentul investigarea şi examinarea infracţiunilor motivate de prejudecată atît la faza de urmărire penală, cît şi în procesul de examinare a cauzelor, inclusiv lacunele de ordin legislativ, şi a propune modificări şi completări care se impun pentru a armoniza legislaţia naţională la standardele europene şi internaţionale în domeniu.

Consilierul pentru drepturile omului în cadrul OHCHR, Claude Cahn, a subliniat la rîndul său importanţa subiectului supus dezbaterilor, venind cu exemple din experienţa altor state privitor la investigarea eficientă a crimelor bazate pe ură. Vorbitorul a accentuat însemnătatea organizării unor dezbateri publice la tema abordată, avînd în vedere necesitatea atragerii atenţiei cuvenite asupra acestui subiect.

Directorul Regional (Republica Moldova, Ucraina, Armenia), al Asociaţiei Avocaţilor Americani/ Iniţiativa pentru Supremaţia Legii, Ronald Wolfson, s-a referit la experienţa sa în domeniul apărării drepturilor persoanelor care au avut de suferit urmare a crimelor din ură. Oficialul a oferit de asemenea detalii privind practica investigării în SUA a infracţiunilor motivate de prejudecată.

Preşedintele interimar al Consiliului Superior Dumitru Visterniceanu a salutat faptul desfăşurării mesei rotunde la un subiect atît de sensibil cum este cel al crimelor bazate pe ură. Magistratul a subliniat importanţa perfecţionării normelor legale existente pentru asigurarea unei anchete calificate, a investigării infracţiunilor bazate pe ură, cercetării în cadrul instanţei de judecată. Dumitru Visterniceanu şi-a exprimat speranţa că  discuţiile din cadrul mesei rotunde vor identifica lacunele existente şi vor oferi soluţii pentru acestea iar concluziile vor fi auzite de către factorii decizionali. Domnul Visterniceanu a mai stăruit asupra importanţei prevenirii crimelor bazate pe ură.

În cadrul celor două sesiuni ale mesei rotunde au fost prezentate două comunicări. Vicepreședintele Curții de Apel, Xenofon Ulianovschi s-a referit la practica investigării si examinării cazurilor penale şi contravenţionale referitoare la crimele din ura, iar membrul Consiliului privind Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalităţii (CPEDAE), Andrei Brighidin, a prezentat Memorandumul privind evaluarea legislaţiei şi a practicilor referitoare la infracţiunile motivate de prejudecată. Documentul a fost elaborat de CPEDAE şi transmis Parlamentului ţării.

Vorbitorii au trecut în revistă legislaţia în vigoare la capitolul combaterea crimelor bazate pe ură, evidenţiind imperfecțiunile existente şi lansînd propuneri de modificare a unor norme legale. În luările de cuvînt reprezentanţi ai OIM s-au referit la studiul efectuat în care un compartiment distins are ca temă crimele bazate pe ură. Alţi vorbitori, reprezentanţi ai societăţii civile au atras atenţia asupra faptului că deşi statisticile oficiale arată că în ţara noastră nu sunt înregistrate infracţiuni bazate pe ură, situaţia reală nu este una într-atît de favorabilă. Asta pentru că infracţiuni motivate de prejudecată nu se raportează sau nu ajung la finalitate în instanţele de judecată. Vorbitorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea  prevederilor existente privind infracţiunile motivate de prejudecata din Codul penal și  Contravențional invocabile în practică, modificărilor care se impun a fi operate în Codul penal și Codul contravențional pentru efectuarea unei anchete şi investigări eficiente ale infracţiunilor motivate de prejudecată.

Participanţii la discuţii au decis organizarea unor întruniri  similare şi în alte localităţi ale ţării, urmînd ca la finele anului curent dezbaterile la temă să fie generalizate în cadrul unei reuniuni care va avea loc la Chişinău.