Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, a participat la atelierul de lucru ,,O viaţă de demnă aici şi acolo” organizat de Asociaţia de Moldoveni din Belgia- ,,Noroc”, în parteneriat cu asociaţiile ,,Lied” (Moldova), ,,Ilustrados” (Spania), ,,Haiducii” (Italia), primăria comunei Budeşti, liceul ,,Ginta Latină”.
La atelier au participat părinţi migranţi, tineri, asistenţi sociali şi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi a avut drept scop identificarea necesităţilor copiilor ce suferă de abandon, ca urmare a migraţiei părinţilor.
În cadrul discuţiei, Maia Bănărescu a menţionat că este importantă susţinerea cu pachete sociale din partea statului a familiilor social-vulnerabile, astfel încît părinţii să fie motivaţi să rămînă în ţară.
Ombusmanul copilului a subliniat şi cît de însemnată este îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către asistenții sociali, organele tutelare, reprezentanţii autorităţilor publice locale în asigurarea respectării drepturilor copilului a căror părinţi sînt plecaţi peste hotare.
Avocatul copilului a făcut un apel către părinţii care pleacă în străinătate, îndemnîndu-i să se instituie tutela pentru persoanele în a căror grijă vor fi lăsaţi copiii, pentru a se asigura că interesele lor sînt apărate.
Ombusmanul apreciază iniţiativa asociaţiilor de moldoveni de a lansa discuţii legate de migraţie şi efectul acesteia asupra copiilor. La rîndul său, în calitate de Avocat al Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu va monitoriza respectarea drepturilor copilului şi va reacţiona, în limita competenţelor, în cazul cînd acestea vor fi încălcate.

