În perioada 28-31 mai, în Paris, Franța, în sediul UNESCO s-a desfășurat lucrările Congresul Mondial ”Justiția pentru copii” la care au participat 800 de persoane, din peste 100 de state, profesioniști în domeniul dreptului copilului și justiției pentru copiii, cît și reprezentanți ai organizațiilor internaționale în domeniu.
Republica Moldova a fost reprezentată de catre Ombudsmanul Copilului, Maia Bănărescu, reprezentanți ai Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Ministerului de Justiție și ONG ”Terre des Hommes” Moldova.
Congresul din acest an, a avut ca generic "Consolidarea sistemelor de justiție pentru copii: provocări, inclusiv dezangajarea față de extremismul violent", Congresul Mondial a abordat trei aspecte majore:
- Tendința globală de implicare a copiilor în extremismul violent și posibilele răspunsuri;
- Metode eficiente de reducere a delincvenței și recidivei minorilor;
- Mecanisme de protecție pentru copiii vulnerabili, prevenirea timpurie.
În cele 28 de ateliere de lucru au fost abordate discuții privind justiția pentru tineri și familii, prevenirea infracțiunilor și a extremismului violent.
De asemenea au fost aduse în spațiul discuțiilor și bunele practici din țara de origine a vorbitorilor.
În ultima zi a congresului a fost prezent un grup de copii și adolscenți din diferite țăti care si-au expus opinia asupra subiectelor disicutate și au propus un slogan la tematica congresului ”Justiția pentr și impreună cu copiii”, ce presupune asculatrea opiniei copiilor la tratarea subiectelor.
Ca și concluzie a disucuțiilor , Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului precizează că respectarea drepturilor copilului la justiție se bazează pe standardele internaționale în domeniu cu referire la justiția prietenoasă copiilor, dejudiciarizarea cauzelor, respectarea principiilor ca - interesului superior al copilului și opinia copilului. Iar abordarea asigurării și garantării respectării dreptului la justiție se tratează prin acțiuni de promovare a drepturilor, prevenirea comportamentului emoțional complex al copilului și protecția copilului în conflict sau contact cu legea.
Congresul a fost organizat de către Asociația Internațională a Judecătorilor și Magistraților pentru Tineri și Familie (IAYFJM), Fundația Terre des Hommes și Reforma Penală Internațională (PRI) împreună cu Rețeaua Internațională pentru Drepturile Copilului (CRIN), Institutul de Formare Judiciară din Belgia (IGO) - IFJ) și Programul ”Informații pentru toți”.
N:B. Maia Banarescu aduce mulțumiri Fundației Terre des Hommes Moldova pentru susținerea logistică a participării sale la Congresul Momdiali ”Justiția pentru copii”


