La recomandarea avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu privind evaluarea cadrului normativ din domeniul răspunderii medicilor pentru erorile comise în exercitarea profesiei de medic, Ministerul Sănătăţii, prin Ordinul nr.163 din 06 martie 2014,  a creat un grup de lucru interministerial pentru elaborarea unui nou  proiect de lege a ocrotirii sănătăţii, în care vor fi reflectate toate aspectele expuse de ombudsman.

Malpraxisul este o temă puţin abordată în Republica Moldova[1], iar cetăţenii plătesc cu viaţa greşelile medicilor.

În ultimii ani s-a putut constata o creştere a numărului cazurilor de malpraxis. De cele mai multe ori, pacienţii,victime ale malpraxisului, încearcă să-şi facă dreptate prin intermediul instanţelor de judecată. Evident, ponderea acestor cazuri nu poate fi evaluată la momentul actual. Însă, un lucru este cert: teama iniţială a pacienţilor de a iniţia un litigiu avîndca obiect angajarea răspunderii personalului medical pentru malpraxis intervine, de cele mai multe ori, din cauza faptului că dispoziţiile legale nu prevădîncă o procedură clară şi uşor de urmat în faţă instanţelor competente. În plus, mai intervine şi aprecierea subiectivă a pacienţilor faţă de funcţionarea instituţiilor abilitate să instrumenteze astfel de cazuri.

Aplicarea practică a oportunităţii prin definirea malpraxisului medical şi a răspunderii civile a persoanelor ce activează în sistemul de sănătate poate fi realizată doar prin adoptarea unei legi cu privire la malpraxisul medical sau prin operarea unor modificări şi completări la cadrul legislativ existent, întrucît alt instrument legal pentru a asigura acest lucru nu este clar.

În statele Uniunii Europene există tendinţa de soluţionare a cazurilor de malpraxis prin mediere. În Republica Moldova însă calea obişnuită pentru soluţionarea malpraxisului este instanţa de judecată, care implică derularea unui proces de lungă durată.

Astfel, considerăm că atît noţiunea, cît şi efectele malpraxisului în activitatea medicală în Republica Moldova trebuie să se regăsească expres în prevederile legale şi într-o practică judiciară consistentă, astfel încît să ofere posibilitatea victimelor de a obţine repararea prejudiciilor suferite prin serviciile medicale şi să nu fie limitată şi condiţionată de existenţa doar a unei culpe subiective a personalului medical.

Totodată, ombudsmanului şi-a întemeiat argumentele pe aprecierile date de Curtea europeană pentru apărarea drepturilor omului, în Hotărîrea în cauza Csoma c. României (cererea nr. 8759/05);Hotărîrea în cauza Eugenia Lazăr împotriva României (nr. 32146/05, pct. 41-54, 16 februarie 2010);Hotărîrea în cauza Codarcea împotriva României, (nr. 31675/04, pct. 69-74, 2 iunie 2009).

Mai mult, Curtea a subliniat că este important pentru persoanele care întîmpină riscuri pentru sănătatea lor să aibă acces la informaţii care să le permită evaluarea riscurilor respective. Curtea a considerat rezonabil să deducă de aici faptul că statele contractante trebuie, în virtutea acestei obligaţii, să adopte măsurile normative necesare pentru a garanta că medicii iau în considerare consecinţele previzibile ale unei proceduri medicale planificate asupra integrităţii corporale a pacienţilor şi să îi informeze din timp pe pacienţii respectivi despre consecinţele respective, astfel încît aceştia din urmă să fie în măsură să ia o decizie informată. În special, ca un corolar la aceasta, dacă un risc previzibil de acest tip se concretizează fără ca pacientul să fi fost informat corespunzător şi în prealabil de către medici, statul contractant respectiv poate fi răspunzător direct, în temeiul art. 8, pentru omiterea acestei informaţii [a se vedea Trocellier, citată anterior, pct. 4; Vo împotriva Franţei (MC), nr. 53924/00, pct. 89, CEDO 2004-VIII; Codarcea, citată anterior, pct. 105; şi Pretty, citată anterior, pct. 63].

În temeiul art. 29 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, s-a  recomandat evaluarea cadrului normativ existent în domeniul răspunderii medicilor pentru erorile comise în exercitarea profesiei sale onorabile,care să reglementeze expres şi detaliat astfel de noţiuni ca malpraxis; informarea cu privire la riscurile intervenţiei medicale a serviciilor medicale oferite pacientului; obţinerea consimţământului scris al acesteia; omisiunea efectuării testelor pre-operative obligatorii;răspunderea subiectivă şi instituţională; răspunderea civilă a personalului medical; asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale; stabilirea modelului contract de asigurare de malpraxism; deţinerearegistrului specific al neglijenţei medicale; crearea unui fond specialde despăgubire;asigurarea unui cadru normativ clar şi adecvat pentru pacienţi de a obţine un remediu efectivpentru prejudiciul cauzatatît prin intermediul unei proceduri de soluţionare amiabilă a incidentelor de malpraxis cît şi printr-un recurs efectiv.

Drept urmare, Ministerul Sănătăţii prin Ordinul nr.163 din 06 martie 2014,  a creat un grup de lucru interministerial pentru elaborarea unui nou proiect al legii ocrotirii sănătăţii, în care vor fi reflectate toate aspectele expuse de ombudsman.