La 2 iunie 2014 Avocatul Poporului Mihail Cotorobai și adjunctul avocatului poporului Tudor Lazăr s-au întîlnit cu șeful Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor Locale a OSCE /BIDDO Kimmo Kiljunen și analistul juridic din cadrul Misiunii Katheleen Johnson. Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor Locale a OSCE /BIDDO desfăşoară o misiune de observare a alegerilor locale din 14 iunie 2015. OSCE/BIDDO evaluează conformarea procesului electoral cu angajamentele OSCE, cu alte obligaţiuni internaţionale şi standarde pentru alegeri democratice, precum şi cu legislaţia naţională.
În acest sens șeful Misiunii Kimmo Kiljunen a informat instituția ombudsmanului despre obiectivele misiunii, despre unele aspecte practice de desfășurare a misiunii, remarcînd printre altele că azi misiunea va lansa un raport intermediar cu privire la alegerile locale din 2015.
Ombudsmanul a adus la cunoștință schimbările instituționale recente din cadrul Oficiului Avocatului Poporului și a subliniat drept reper în activitatea instituției ombudsmanului continuitatea, inclusiv și în domeniul asigurării respectării drepturilor electorale.
Avocatul Poporului Mihail Cotorobai a informat despre activitățile desfășurate de instituția ombudsmanului în acest domeniu: colaborarea cu Comisia Electorală Centrală, activități comune, la care participă angajații oficiului ombudsmanului, de informare în domeniul electoral, activități de monitorizare a respectării drepturilor electorale în perioada scrutinului, întîlniri și ședințe de lucru cu factorii de decizie, recepționarea petițiilor pe subiecte legate de lezarea drepturilor electorale. Avocatul Poporului a subliniat demersul hotărît al instituției ombudsmanului în apărarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități. În acest sens delegația a fost informată despre reuniunile de lucru, organizate de instituția ombudsmanului, cu participarea persoanelor cu dizabilități, reprezentanților CEC, ai autorităților locale și despre demersurile ulterioare făcute de ombudsman organelor competente.
Adjunctul avocatului parlamentar Tudor Lazăr a informat delegația despre schimbările recente din legislația națională care permit persoanelor cu dizabilități mintale să-și exercite drepturile electorale, despre specificul participării militarilor la scrutin, precum și cazurile concrete soluționate de ombudsman în baza petițiilor parvenite la instituție pe acest domeniu.
Membrii Misiunii au subliniat importanța instituției ombudsmanului pentru dezvoltarea unei societăți democratice bazate pe respectul drepturilor și libertăților omului.
Participanții la întîlnire au menționat necesitatea unei monitorizări a domeniului respectiv la toate etapele, inclusiv și cea postelectorală, care va finaliza cu un Raport al Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor Locale a OSCE /BIDDO.


