A A A

Instruire organizată de Genderdoc-M pentru angajaţii Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova

„ Orientarea sexuală – identificarea de gen. Stereotipuri şi prejudecăţi”  a constituit tema instruirii  desfăşurate pe 17 septembrie pentru angajaţii CpDOM de către reprezentantul  Genderdoc-M, coordonatorul de program „Lobby şi Advocacy”, Angela Frolov.

 

Evenimentul a avut loc întru realizarea punctului6.2.3 din Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anul 2011-2016, care prevede instruirea personalului Centrului pentru Drepturile Omului și din cadrul  reprezentanțelor acestuia pentru ridicarea nivelului de calificare profesională.

Directorul CpDOM Anatolie Munteanu a menţionat că instruirea în cauză este organizată drept urmare a înţelegerii anterioare din cadrul întrevederii cu liderii Genderdoc-M privind stabilirea unei colaborări dintre această organizaţie şi Instituţia naţională de protecţie a drepturilor omului.

Avocatul parlamentar şi-a exprimat speranţa că trăiningul din 17 septembrie va fi un bun început al unei cooperări eficiente dintre CpDOM şi Genderdoc-M în vederea atingerii obiectivului comun de promovare a culturii toleranţei, egalităţii în drepturi, respectării demnităţii umane şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Instruirea a avut loc cu participarea activă a angajaţilor CpDOM, care au adresat reprezentantului Genderdoc-M numeroase întrebări. Potrivit opiniei exprimate de colaboratorii CpDOM, informaţiile prezentate în cadrul trainingului le vor fi utile în activitatea de protecţie a drepturilor omului. A mai fost exprimată disponibilitatea comună de a organiza şi alte acţiuni cu caracter de instruire şi de promovare.