Dreptul la muncă şi la protecţia muncii este garantat de articolul 43 din Constituția Republicii Moldova. Acest drept prevede că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore. Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.  

Potrivit Studiului „Percepţii asupra drepturilor omului în Republica Moldova”, dreptul la muncă şi condiţii prielnice de muncă este în topul celor mai importante şi actuale drepturi, a căror respectare se cere a fi asigurată de către stat. Potrivit  opiniei a 27 la sută dintre respondenţi, acest drept se află, după dreptul la sănătate, protecţie socială şi dreptul la educaţie, printre cele mai importante drepturi, care însă nu sunt respectate.

Totodată circa 1/3 respondenți (notele 7-10) consideră că accesul la informații privind dreptul la protecția muncii este asigurat relativ în mare măsură, iar 8,5% - în foarte mare măsură. Totodată, majoritatea respondenților sunt de acord cu faptul că locurile de muncă bine plătite pot fi găsite doar cu ajutorul rudelor, prietenilor sau prin mită (aproape 80%), exprimându-și acordul relativ cu afirmațiile oferite în cercetare, iar aproape 50% au declarat că sunt totalmente de acord cu acestea.

Pe de altă parte, circa 1/3 dintre respondenți nu sunt de acord cu afirmațiile privind asigurarea drepturilor la locul de muncă și faptul că angajatorul le asigură protecția muncii, iar peste 10 la sută consideră că aceste drepturi sunt absolut neasigurate (deloc asigurate). Doar 10% consideră că într-o măsură oarecare drepturile respective sunt asigurate.

Atât respondenții din cadrul discuțiilor de grup, cât și unii experți s-au arătat îngrijorați de ponderea achitării salariilor „în plic”, fenomen care ulterior se răsfrânge asupra securității sociale a persoanelor. Deși persoanele care muncesc informal sau primesc informal o parte din remunerare, în mare parte cunosc acest aspect, totuși au fost atestate unele situații când angajatorii declară că plătesc toate contribuțiile la stat, dar de fapt acest lucru nu se întâmplă. Astfel, persoanele ajung să cunoască acest lucru când au nevoie să acceseze anumite servicii medicale sau prestații sociale.

De asemenea și numărul cererilor  adresate Oficiului Avocatului Poporului la acest capitol (74),  în anul 2016 a înregistrat o creștere în comparație cu anii precedenți (2015- 48 cereri, iar în 2014 – 70 cereri). 

Ca și în anii precedenți, la capitolul respectării dreptului la muncă și la protecția muncii, au rămas actuale problemele: salariile mici; restanțe la salariu; nerespectarea legislației muncii; practica unor angajatori de a exercita presiuni asupra salariaților pentru încetarea contractului de muncă, prin depunerea demisiei sau prin acordul părților; implicarea insuficientă a inspectorilor muncii în examinarea plângerilor; șomajul.

În cazurile în care persoanele, care pretind încălcarea acestui drept,  sunt părți ale unor procese aflate pe rol în instanțele de judecată, acestea sunt  îndrumate să parcurgă etapele procesuale legale. Or, Avocatul Poporului, în conformitate cu prevederile art. 21 al Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014 nu examinează cererile care se află în procedură judiciară pentru examinare în fond, cu excepţia cererilor privind acţiunile şi/sau inacţiunile judecătorului. Totodată Avocatul Poporului depune toată diligența pentru soluționarea litigiilor pe cale amiabilă în cazurile în care părțile implicate  în litigiu (angajatul și angajatorul) își exprimă disponibilitatea și ajung la un numitor comun.  

             Problema restanțelor la salarii nu și-a pierdut actualitatea nici în anul 2016, rămânând necesară o implicare mai eficientă a autorităților competente. Cu toate că au fost întreprinse un șir de măsuri în scopul lichidării restanțelor la plata salariilor, potrivit informației oferite de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, până la momentul actual au loc rețineri până la 2-3 luni. Conform datelor statistice, la 01 decembrie 2016 datoriile la plata salariilor constituiau peste 200 milioane lei. Cele mai mari datorii sunt atestate în ramura transportului – peste 107 milioane lei. Restanțe semnificative au existat și în industrie – 45,7 milioane lei, agricultură – 19,1 milioane lei, iar în construcții – circa 10,5 milioane lei.

Conform datelor centrelor sindicale național-ramurale, cele mai mari restanțe la plata salariilor le are ÎS Calea Ferată a Moldovei,  unde lucrează circa 10 mii de persoane. Conform situației la ziua de 5 februarie 2017, restanțele constituiau circa 120 milioane lei. Administrația întreprinderii motivează formarea restanțelor la salarii  ca urmare a deficitului de mijloace financiare, care s-a creat pe motivul scăderii critice a volumelor de transport feroviar de marfă și pasageri.         

Situația angajaților de la această întreprindere  a fost în vizorul Avocatului Poporului urmare a unei adresări colective. Conform informațiilor prezentate, la data de 03.10.2016, restanțele la salariu constituiau 136 milioane lei, cu reținere la salariu câte 3,5 – 4,5, luni. Deși plata salariilor la ÎS Calea Ferată a Moldovei a constituit obiectul discuțiilor cu autoritățile competente, inclusiv   sindicatele[1], problema a rămas nesoluționată timp îndelungat, iar acest fapt afectează grav respectarea drepturilor omului pentru angajații și familiile acestora. Drept urmare, Avocatul Poporului a sesizat Guvernul pentru intervenție eficientă în acest caz, propunînd în acest scop convocarea unei ședințe extraordinare în vederea identificării soluțiilor și achitarea restanțelor la salariu. Intervenția eficientă a Guvernului este  absolut necesară în asemenea situații.

De asemenea, potrivit informației oferite de Ministerul muncii protecției sociale și familiei s-a constatat că pe parcursul anului 2016 salariații ÎS Calea Ferată a Moldovei au fost asigurați cu echipamente individuale de protecție în proporție de numai 27% din volumul necesar. Neasigurarea salariaților cu echipamente individuale de protecție poate provoca atât boli profesionale, cât și accidente de muncă.   

Este unanim recunoscut că pentru majoritatea persoanelor munca constituie unica sau cea mai importantă sursă de venit şi existenţă, implicit pentru asigurarea cu pensii la bătrânețe. Prin urmare, dreptul la muncă este şi va fi în continuare supus permanent unor modificări profunde strîns legate de procesele care au loc în viaţa social-economică a ţării. De aceea reglementarea relaţiilor de muncă trebuie să rămână printre priorităţile politicilor statului.

 Cuantumul salariului minim pe țară, în mărime de 1000 lei[2], reprezintă  doar circa 52% din valoarea minimului de existență a populației apte de muncă, care a constituit în semestrul I al anului 2016 – 1926 lei[3]. Salariul minim pe țară nu a fost modificat din 01.10.2014, pe când indicele prețurilor de consum în perioada octombrie 2014-noiembrie 2016 a constituit 121%.

Un element important ce caracterizează calitatea forței de muncă este costul forței de muncă sau nivelul de motivare a muncii salariaților. Posibilitățile existente de motivare a muncii nu  stimulează forța de muncă, nivelul salarizării în majoritatea sectoarelor economiei rămânând la o cotă redusă, ceea ce nu reprezintă  garanția unei vieți lipsite de sărăcie.   

Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale a recomandat statului să-și intensifice eforturile pentru garantarea unui salariu minim național, suficient pentru asigurarea unui standard de viață adecvat angajaților și familiilor acestora[4]. O altă recomandare a Comitetului se referă la instituirea unui mecanism pentru a determina și a ajusta în mod regulat salariul minim proporțional cu costul de trai.

Șomajul și angajarea tinerilor în câmpul muncii sunt probleme care de asemenea  au rămas actuale în anul 2016.

       Analizând situația pieței de muncă pentru ultimii ani, constatăm că indicatorii în acest domeniu nu au suportat schimbări semnificative, în anul 2016, înregistrând o scădere neesențială.  

Forţa de muncă, ocuparea şi şomajul

Sursa:  Biroul Național de Statistică

Rata şomajului la nivel de ţară a deviat nesemnificativ față de anul 2015,     la bărbaţi constituind 3,4% față de femei - 2,4%. Au fost înregistrate disparităţi între ratele şomajului în mediul urban şi cel rural (respectiv, 4,3% şi 1,8%).

Deși se înregistrează o scădere a ratei șomajului în rândurile tinerilor față de anii precedenți, valoarea acestui indicator rămâne în continuare înaltă. 

Rata șomajului în rîndurile tinerilor

Sursa:  Biroul Național de Statistică  

Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de statistică  populația  inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 55,2% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fără modificări semnificative faţă de trimestrul III 2015 (54,8%). Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive se disting două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării ca fiind plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru. Persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de muncă dorit au constituit circa 9,3 mii – faţă de 6,0 mii în trimestrul III 2015. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a fost, conform estimărilor, de circa 347,0 mii persoane – față de 328,9 mii în trimestrul III 2015. Mai mult de două treimi din numărul celor declaraţi plecaţi l-au constituit bărbaţii (68,2%), la fel şi persoanele plecate din localităţile rurale (70,2%).

Conform datelor din Raportul elaborat de experți ai Băncii Monidiale ”Evaluarea sărăciei în Republica Moldova 2016”[5]  există o lipsă de oportunități de angajare în sectoarele neagricole, în special în zonele rurale. Deși majoritatea populației locuiește în mediul rural, cele mai multe activități de producție și de investiții au loc în cele două orașe mari, Bălți și Chișinău. Concentrația de dezvoltare economică în capitală ar putea servi pentru a perpetua decalajul competitiv dintre companiile din capitală și companiile din alte părți și reprezintă o constrângere asupra dezvoltării activităților economice neagricole în afara orașelor mari. Lipsa diversificării economice în zonele rurale, în combinație cu accesul limitat la locuri de muncă în zonele urbane, au condus la două tendințe importante. Una din ele este rata sporită și în creștere a migrației din zonele rurale. Deosebit de îngrijorătoare este migrația tinerilor din mediul rural. Circa 23,6 la sută din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani din spațiul rural muncesc în străinătate, în comparație cu doar 15,7 la  sută în economia națională, fapt ce indică o lipsă de oportunități atractive de angajare în rândul tinerilor din mediul rural.  

Ținând cont de acestea, se impune necesitatea de a fi luate măsuri pe termen lung. Acțiune care vor fi întreprinse trebuie să vizeze dezvoltarea mediului de afaceri, perfecționarea profesională a angajaților și a tinerilor care absolvesc instituțiile superioare de învățământ, crearea unor ramuri sau subramuri în economie Republicii Moldova și altele.

Veniturile din activitatea salariată rămân în continuare cea mai importantă sursă de venit, 41,1% din veniturile totale disponibile. În același timp, transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 18,1% din total venituri, iar contribuţia acestora este cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

Datele oficiale relevă, că în trimestrul II 2016 veniturile populației au constituit în medie pe o persoană pe lună 2030,4 lei. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere de 5,8%[6].