30 de copii au participat pe 15 septembrie 2017 la Atelierul de lucru ,,Democrație din copilărie” al Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului, desfășurat în contextul Zilei Internaționale a Democrației la Parlamentul Republicii Moldova.
În cadrul atelierului, copiii împreună Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu și cu deputații Raisa Apolschi, Alina Zotea și Elena Bondarenco au discutat despre ce înseamnă noțiunea de democrație, despre modalitățile de implicare ale fiecărui cetățean în procesele democratice.
Copiii au vorbit despre implicarea lor în activități ce țin de administrarea instituțiilor de învățământ, activități de voluntariat și caritate, despre importanța cunoașterii, promovării și respectării drepturilor și libertăților fundamentale, cât și despre responsabilități. Printre alte subiecte abordate la atelier au fost pacea, toleranța și nediscriminarea, dreptul la opinie și libera exprimare.
La fel s-a discutat despre micșorarea vârstei pentru exercitarea dreptului la vot, de la 16 ani. Copiii au exprimat diferite opinii pro și contra.
Discuțiile la subiectul democrației au continuat în cadrul dialogului copiilor cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu. Maia Bănărescu a încurajat copiii să folosească această ocazie de a discuta cu președintele Parlamentului și să pună întrebări.
Copiii au întrebat despre examenul de bacalaureat, despre oportunitățile pe care le creează statul pentru tineri, despre viitor, despre planurile parlamentului, dar au și povestit despre programul de studii, despre dificultățile pe care le întâlnesc în procesul de studii. Copiii au menționat că vor mai mult timp pentru activități sportive și extrașcolare.
Andrian Candu i-a întrebat pe copii de la ce vârstă ar trebui să fie acordat dreptul la vot, ce este democrația pentru ei, cât de încărcat le este programul de studii, a explicat de ce trebuie învățate limbile străine și cât timp le rămâne copiilor pentru sport și jocurile de pe telefon.
Ombudsmanul copilului a apreciază discuția cu copiii, menționând că aceștia au dat dovadă de maturitate în gândire și cunoștințe în domeniul democrației. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului apreciază faptul că participanți la discuție au realizat că implicarea fiecărui cetățean în procesele democratice este foarte importantă pentru menținerea și dezvoltarea democrației, iar indiferența este dușmanul acesteia.
Copiii au mai efectuat o excursie prin sediul Parlamentului și au vizitat muzeul instituției.

















