Elevii din clasele a cincea, a șasea și a opta din Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești au discutat despre problemele siguranței pe internet în cadrul activităților de promovare a drepturilor copilului organizate de Oficiul Avocatului Poporului Ina Galan și Tamara Tentiuc.
La aceste întîlniri copiii au formulat regulile de bază ale folosirii internetului și au menționat în mod special că trebuie să aibă grijă cu ce persoane aleg să comunice pe rețelele de socializare pentru că persoana de la celălalt capăt ar putea să nu fie cine pretinde că este sau să nu aibă cele mai bune intenții.
Elevii au discutat de ce nu trebuie să fie precauți la ceea ce postează pe internet: video, mesaje sau poze, înțelegînd pericolele postării informațiilor cu conținut personal.
O atenție deosebită a fost acordată jocurilor pe Internet. Copiilor li s-a explicat că numeroase jocuri video conțin împușcături, lovituri, tot felul de arme și chiar crime și că acestea pot duce la declanșarea unor comportamente agresive. Un alt efect negativ al jocurilor pe Internet asupra căruia s-au axat discuțiile a fost influența pe care o au acestea asupra reușitei școlare. Elevilor li s-a adus la cunoștință și faptul că un copil care petrece prea mult timp în fața jocurilor video poate avea, în timp, atât tulburări de comportament, cât și probleme de sănătate.
La activitățile menționate au fost îmînate diplome elevilor care au participat la concursul de desen organizat de OAP, un set de literatură editată de OAP a primit biblioteca școlii, precum și o carte ca premiu acordat școlii pentru patriciparea activă a mai multor elevi la concurs.
În cadrul vizitei în acest sat, Primăria a primit un panou informativ de la OAP pentru a fi afișat în loc public în scopul informării populației despre activitatea Avocatului Popoprului.
În aceeași zi angajații Oficiului Avocatului poporului Ina Galan și Tamara Tentiuc au vizitat elevii Școlii de pictură din Șoldănești pentru a înmîna diplome copiilor care au participat la Concursul de desen organizat de OAP. Cu această ocazie angajații OAP au admirat lucrările elevilor de la Școala de pictură din Șoldănești și au remarcat meritul profesorilor, în special al Profesorului Iurie Durnea care știe să ajungă la sufeltul copiilor și să le dea aripi pentru viață și creație.









