Conferinţa de presă „Respectarea drepturilor minorilor aflaţi în detenţie”, care a avut loc la 28 mai, este una măsurile de promovare a drepturilor copiilor desfăşurate în perioada 26 mai – 2 iunie de Oficiul naţional al ombudsmanului (Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova) în cadrul Săptămînii de promovare a drepturilor copiilor, cu sloganul “Diferiţi, dar egali”.
Scopul acestei conferinţe a fost sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă copiii aflaţi în locurile privative de libertate şi măsurile întreprinse de autorităţi pentru ameliorarea situaţiei acestor minori.
La eveniment au participat: şefa Serviciului protecţie a drepturilor copilului a CpDOM Tatiana Crestenco, specialist principal CpDOM Gheorghe Bosîi, şefa Penitenciarului nr.10 Goian, Liuba Jignea, şefa Secţiei psihologie şi asistenţă socială din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Iuliana Adam.
Şefa Serviciului protecţie a drepturilor copilului a CpDOM Tatiana Crestenco a menţionat că sistemul de justiţie pentru copii este în continuare un subiect prioritar pentru Republica Moldova, importanţa acestuia este conferită de impactul pe care îl are asupra copiilor în conflict cu legea.
Standardele internaţionale şi cele naţionale propun un şir de măsuri pentru detenţia minorilor, astfel încît acestora să le fie respectate toate drepturile, iar la ieşirea din instituţie acesta să se poate integra în societate.
Respectivele Standarde fac delimitare între condiţiile în care se află minorii reţinuţi în arest şi cei condamnaţi. Minorii în stare de arest trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie şi trebuie să fie trataţi ca atare.
Constituţia garantează fiecărui om dreptul la apărare. Codul de procedură penală obligă organul de urmărire penală să-i asigure fiecărui bănuit, inculpat sau învinuit, inclusiv celui minor, posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege. Pentru a asigura această garanţie constituţională, organul de urmărire penală în timp de o oră după reţinerea persoanei trebuie să solicite oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau unor alte persoane împuternicite de acesta, desemnarea unui avocat de serviciu pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă. La 25 noiembrie 2013 CNAJGS a emis o Hotărîre prin care a aprobat Curiculum de instruire continuă a avocatilor care acordă asistenta juridica garantata de stat copiilor implicati in sistemul de justitie penala.
Minorii trebuie să fie deţinuţi separat de cei condamnaţi, dar şi de maturi şi trebuie să fie trataţi individualizat. De regulă, deţinuţii sînt deţinuţi în celulele comune ale izolatorului de urmărire penală, cu respectarea cerinţelor principale ale regimului de detenţie privind izolarea, paza şi supravegherea permanentă a deţinuţilor, precum şi a normelor de deţinere separată.
Fiecare minor aflat la vîrsta şcolarizării obligatorii are dreptul la educaţia corespunzătoare nevoilor şi abilităţilor sale şi destinată să-l pregătească pentru întoarcerea în societate. Această educaţie trebuie să fie asigurată în afara instituţiei de detenţie, în şcoli publice atunci cînd acest lucru este posibil, şi în orice caz, de către profesori calificaţi prin programe integrate în sistemul educaţional astfel încît, după eliberare, minorii să îşi poată continua studiile fără dificultăţi. Minorii analfabeţi sau care au dificultăţi de înţelegere sau învăţare trebuie sa aibă dreptul la educaţie speciala.
În scopul asigurării respectării dreptului la învăţătură garantat în Constituţia Republicii Moldova, anul 2012 Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor au aprobat un Ordin comun cu privire la deschiderea unor clase de instruire generala a deţinuţilor minori din penitenciare.
La condiţiile în care sînt deţinuţi minorii, s-a referit Gheorghe Bosîi, specialist principal al Centrului, care în cadrul activităţii Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturi monitorizează locurile de detenţie. Au fost menţionate condiţiile neadecvate de detenţie pentru minori în special din cadrul Penitenciarului nr.13 Chişinău, precum şi cîteva din neregulile depistate în cadrul monitorizării în general: pe lîngă detenţia minorilor în condiţii necorespunzătore, deţinerea minorilor împreună cu arestaţii adulţi, de ex..
Reprezentantul Departamentului Instituţiilor Penitenciare Iuliana Adam a făcut o trecere în revistă a stării de lucruri în ceea ce priveşte subiectul discutat. Referindu-se la eforturile DIP pentru a aduce condiţiile de detenţie pentru minori la nivelul standatdelor internaţionale, oficialul a menţionat atît adaptarea şi amenajarea Peniteciarului nr.10 Goian pentru detenţia minorilor, dar şi activităţile şi masurile întreprinse pentru a asigura respectarea drepturilor minorilor din detenţie, programele, a căror implementare creează condiţii pentru a asigura deţinuţilor minori condiţii umane şi activităţi cu perspectivă de reintegrare socială. Drept rezultat al reformelor implementate şi al eforturilor depuse, a fost redus atît numărul minorilor din detenţie, dar şi a apărut tendinţa de scădere a recidivei în rîndul minorilor.
Şefa penitenciarului nr.10 Goian Liuba Jignea a subliniat că specificul acestei instituţii este detenţia minorilor, ceea ce implică o abordare speciala mai ales din partea lucrătorilor penitenciarului care dispun de nivelul necesar de pregătire. Administraţia penitenciarului a organizat procesul de studii pentru minorii deţinuţi şi aceştia sînt implicaţi în procesul de studii în deplină corespundere cu documetele de stat din domeniu respectiv. De asemenea şefa penitenciarului a menţionat lucrul educativ, care constituie baza activităţii cu minorii, subliniind că atît procesul de studii, activităţile de orientare profesională, cît şi cele educativ-cognitive implică participarea tuturor minorilor deţinuţi.
Sistemul de justitie pentru copii trebuie sa reprezinte o prioritate pentru stat prin faptul ca acesta are un impact foarte puternic asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Indiferent din care categorie provin, copiii trebuie s beneficieze de calitate si adaptate necesitaţilor lor.
Minorii care au săvîrşit infracţiuni trebuie să fie priviţi în primul rînd ca fiind copii. Este obligatoriu ca ei să fie ajutaţi să se reintegreze în societate şi doar ulterior să fie trataţi ca minori ce au comis infracţiuni pentru care trebuie să poarte răspundere. În caz contrat va fi nevoie de eforturi mult mai mari pentru reabilitarea acestor copii, care au comis infracţiuni, ceea ce va fi o povară cu mult mai grea pentru societate. Din aceste considerente, sistemul justiţiei pentru copii trebuie să fie prioritar pentru stat, el trebuie să fie asociat cu o investiţie a societăţii pe termen lung.



