Avocaţii parlamentari Anatolie Munteanu, Aurelia Grigoriu şi Tamara Plămădeală au prezentat într-o conferinţă de presă constatările Centrului Pentru Drepturile Omului privind respectarea drepturilor omului în ţara noastră în anul 2012 şi recomandările CpDOM în vederea ameliorării stării de lucruri.
Potrivit afirmaţiilor ombudsmanilor,accesul liber la justiţie, dreptul la asistenţă şi protecţie socială continuă să fie cele mai frecvente motive de adresare a cetăţenilor la CpDOM. Avocaţii parlamentari şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu majorarea constantă a preţurilor la produsele alimentare, a tarifelor la serviciile comunale, ceea ce este unul dintre factorii decisivi care determină înrăutățirea calității vieții cetățenilor și aprofundarea sărăciei, cele mai afectate fiind persoanele cu dizabilităţi şi pensionarii, alte persane din categoriile social-vulnerabile.
Avocaţii parlamentari au mai semnalat menţinerea în sistemul penitenciar a unor împrejurări care ar putea fi calificate drept tratament inuman sau degradant. În principal, ombudsmanii s-au referit la situaţia creată în Penitenciarul nr.13 la capitolul condiţii de detenţie, recomandînd autorităţilor sistarea activităţii instituţiei vizate. Avocaţii parlamentari au atras atenţia autorităţilor asupra subdezvoltării programelor de sprijin în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi mintale, condiţiilor de activitate a spitalelor de psihiatrie şi a instituţiilor psihoneorologice. Au fost evidenţiate diverse carenţe de sistem care conduc la nerespectarea drepturilor omului.
În contextul respectării dreptului la vot, s-au făcut referiri la problemele existente privind asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi în sediile secţiilor de votare, dar şi a creării condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului de vot a persoanelor nevăzătoare.
A fost exprimată îngrijorarea şi în legătură cu caracterul dur al interdicției prevăzute de Legea pentru completarea unor acte legislative nr. 192, potrivit căreia partidelor politice li se interzicea utilizarea simbolurilor regimului comunist totalitar, precum și promovarea ideologiilor totalitare sub riscul sancționării contravenționale. În context s-a menţionat că adoptarea legii în cauză plasează Republica Moldova într-un pericol iminent de a fi condamnată de CtEDO pentru încălcarea articolelor 10 și 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În altă ordine de idei, avocaţii parlamentari s-au arătat îngrijoraţi în legătură cu starea actuală privind accesul populaţiei la servicii medicale de calitate. Potrivit constatărilor ombudsmanilor, cetăţenii nu îşi cunosc drepturile şi obligaţiile privind asigurarea medicală, nu cunosc deloc sau au cunoştinţe sumare despre sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi serviciile medicale acoperite de poliţa de asigurare. S-a semnalat faptul că în Republica Moldova nu există o legislaţie specifică în domeniul malpraxisului medical care să stabilească şi să reglementeze răspunderea civilă a prestatorului de servicii de sănătate. În lipsa unui cadru juridic special reglementat în care o persoană poate solicita o despăgubire ca expresie a unui proces de reparaţie faţă de încălcarea drepturilor pacientului, standardelor medicale sau rezultatelor medicale, cazurile de malpraxis medical se examinează conform legislaţiei în vigoare. Constatarea acestor cazuri se face pe cale judiciară şi implică cheltuieli considerabile pentru pacientul prejudiciat, căruia îi revine sarcina probării greşelii prestatorului de servicii medicale. Domenii vulnerabile în practica medicală sunt şi informarea pacientului, confidenţialitatea datelor şi secretul medical, consimţămîntul şi acordul informat.
În contextul respectării dreptului de proprietate privată şi protecţia acesteia, s-a menţionat că pentru îmbunătăţirea procesului de arendare a terenurilor agricole şi a condiţiilor acestuia este necesară crearea unui mecanism legal care ar permite aplicarea corectă şi adecvată a prevederilor Legii cu privire la arenda în agricultură.
Alte detalii despre constatările şi recomandările CpDOM privind situaţia în domeniul drepturilor omului pot fi găsite în Raportul CpDOM pentru anul 2012 şi tezele din Raportul nominalizat.




