Comunicatul Consiliului de prevenire a torturii urmare a ședinței extraordinare a CPT din 14 septembrie în cazul Andrei Braguța

În virtutea mandatului Consiliului pentru Prevenirea Torturii (CpPT) consfințit în Regulamentul de organizare și funcționare a CpPT, misiunea Consiliului constă în: asigurarea protecției persoanelor împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane și degradante prin efectuarea vizitelor preventive și de monitorizare în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, întocmirea rapoartelor în urma fiecărei vizite conform metodologiei, formularea recomandărilor privind ameliorarea comportamentului față de persoanele private de libertate, a îmbunătățirii condițiilor de detenție și a prevenirii torturii, formularea propunerilor de perfecționare a legislației în vederea eliminării cauzelor și condițiilor ce creează premise pentru încălcarea drepturilor omului etc.
Cu referire la cazul Andrei Brăguță, CpPT își exprimă îngrijorarea față de atitudinea și comportamentul instituțiilor vizate care au tratat superficial importanța și gravitatea acestui caz. Având în vedere rolul de prevenire a CpPT, pe parcursul anului 2017 au fost efectuate vizite preventive planificate inclusiv în instituțiile vizate în cazul Brăguță (a se vedea RAPORT privind vizita preventivă efectuată la Penitenciarul nr.13 mun. Chișinău, pe data de 20 mai 2017[1], RAPORT privind vizita de monitorizare efectuată în secțiile pentru expertiză medico-legală a Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic de Psihiatrie din or. Codru, mun. Chișinău[2]) unde, printre altele, au fost evidențiate carențe la mai multe capitole: nerespectarea siguranței manoperelor medicale, completarea nesatifsăcătoare a registrelor de imobilizare și leziuni corporale, persistă problema spațiilor locative și a celulelor suprapopulate și condițiilor igienice precare și carantină ce duc la efecte negative asupra deținuților, soldate cu altercații; existența problemei în asigurarea cu personal medical, ce influențează accesul la servicii medicale a condamnaților, precum și documentarea pretinselor acte de tortură, tratamente inumane și degradante; informarea cu privire la tratamentul medical al deținutilor nu se efectuează; existența cazurilor de agresiuni verbale și fizice din partea unor angajați; izolatorul medical (carantină) a serviciului medical nu este funcțional, fiind folosit contrar destinației în calitate de spațiu locativ; există deficit de formulare și registre medicale standardizate; procedurile de examinare la ieșire din penitenciar la prezența leziunilor corporale sunt aplicate ocazional cu înscriere în cartela de ambulator, fără Registru de evidență; asigurarea cu medicamente este insuficientă, inclusiv sunt consumabile stomatologice cu termen de valabilitate expirat; deciziile morfopatologice (cauza decesului) nu sunt disponibile pentru personalul medical din penitenciare, dar și rudele deținuților, etc.
Luând în considerare rezonanța și importanța cazului Andrei Brăguță, Consiliul prezintă asigurări că va monitoriza în continuare evoluția procedurilor pe acest caz. Vizitele programate în perioada următoare vor avea ca obiectiv inclusiv și monitorizarea în continuare a aspectelor precare și problematice (sistemice) care au dus la decesul lui Andrei Brăguță. Constatările și recomandările vor fi reflectate într-un raport anual al Consiliului, care fa fi prezentat publicului larg și instituțiilor vizate.
