Avocatul Poporului: Niculinei Bulat i-au fost încălcate dreptul la informarea corectă, dreptul de acces la servicii de sănătate, dreptul la respect pentru timpul pacientului, dreptul de a nu fi supusă suferinței și durerii nejustificate. Potrivit opiniei Avocatului Poporului, printre cauzele care au condus la nerespectarea acestor drepturi au fost monitorizarea defectuoasă a pacientului în întreg sistemul de sănătate, lipsa colaborării intersectoriale la expedierea informației pentru monitorizarea /continuarea tratamentului pacientului; ignorarea prevederilor actelor normative în vigoare; lacune existente în mecanismul de triere a urgențelor medicale și insuficiența medicilor în toate echipele AMU, nerespectarea de către cadrele medicale a Codului deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului.
Pe data de 19 ianuarie curent, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a prezentat, în cadrul unei ședințe publice, în comun cu membrii echipei - șefa Direcției investigații și monitorizare, Svetlana Rusu, și consultantul superior în Secția drepturi sociale, economice și culturale, Elena Cernăuțeanu, - concluziile Raportului special privind rezultatele examinării cazului Niculinei Bulat.
Acesta a fost investigat de Oficiul Avocatului Poporului ca reacție la informația publicată în Ziarul de Gardă „Orfană în dializă: 10 zile în iad, respinsă de 3 instituții medicale”, în corespundere cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Articolul 22 din Legea menționată stipulează că ”Avocatul Poporului este în drept să acţioneze din oficiu, atunci cînd dispune de informaţii privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor omului”.
La reuniune au fost invitați factori responsabili pentru domeniile de referință din cadrul Parlamentului, Guvernului, reprezentanți ai unor ONG-uri.
Avocatul Poporului a menționat în debutul ședinței că în procesul investigației a fost urmărit gradul de respectarea a dreptului la sănătate şi la protecție socială a Niculinei Bulat de către autorităţile publice competente, persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile prin prisma atribuţiilor funcţionale, legislaţiei naţionale şi a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului.
Examinînd cazul N. Bulat sub aspectul respectării dreptului la protecție socială, Avocatul Poporului a constatat că responsabilii din domeniul protecției sociale la nivel comunitar nu au depus suficientă diligență în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Deși Niculina Bulat își schimba frecvent locul de trai, oricum aceasta se afla în raza teritorială a DASPF Drochia, unde se afla la evidență, care urma să monitorizeze şi să coordoneze activitatea personalului din sistemul de asistenţă socială pentru asigurarea asistenței cuvenite.
După cum menționa șefa Direcției investigații și monitorizare, Svetlana Rusu, investigarea denotă că administraţia publică locală nu a făcut față solicitărilor și necesităților unei persoane aflate în dificultate. S-a mai stabilit o conlucrare defectuoasă a structurilor la nivel comunitar: primărie, asistență socială, lucrătorul medical. Prestațiile sociale acordate Niculinei Bulat, dar care sunt relevante în multe cazuri similare, nu acoperă minimul de existență, nemaivorbind despre o evaluare a necesităților persoanelor cu dizabilitate severă. În opinia Avocatului Poporului, acest caz scoate în evidență unele probleme de sistem, inclusiv de ordin legislativ, cum ar fi cele abordate anterior în Raportul tematic ”Integrarea persoanelor cu dizabilități severe în comunitate: impactul serviciului social ”Asistență personală”. În Raportul vizat, făcut public de către Avocatul Poporului la sfîrșitul anului trecut, în particular, se atrage atenția asupra faptului că persoanele cu dizabilități severe, beneficiare de alocație pentru întreținere, sunt puse în situația de a alege între alocație și admiterea în serviciu social cu salarizarea persoanei care le acordă suport. O altă problemă identificată ține de procedura de compensare a cheltuielilor pentru deplasarea pacienților cu insuficiență renală cronică la instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa. Or, Compania Națională de Asigurări în Medicină rambursează cheltuielile doar pentru transportul public.
Consultantul superior în Secția drepturi sociale, economice și culturale, Elena Cernăuțeanu, a relevat că atunci cînd s-a analizat asigurarea dreptului Niculinei Bulat la ocrotirea sănătății a fost evaluată în special respectarea dreptului pacientei la informarea corectă, de acces la servicii de sănătate, a dreptului la respect pentru timpul pacientului, a dreptului de a nu fi supusă suferinței și durerii nejustificate, respectarea standardelor de sănătate, în corespundere cu normele stabilite în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor.
În rezultatul investigării acestui caz s-a constatat că medicul de familie din satul Mîndîc, Drochia nu a știut că Niculina Bulat se afla la evidența sa și nu a efectuat nici o vizită la domiciliul acesteia, motivând că nu au existat solicitări din partea ei. Pacienta a fost vizitată la domiciliu de către medicul de familie din altă localitate – satul Drochia doar după ce cazul a fost mediatizat.
În cadrul investigației s-a mai constatat că, în perioada 21.10.2017-03.11.2017, Niculina Bulat a solicitat serviciile de asistenţă medicală de urgență de mai multe ori. În 4 din cele 5 cazuri de solicitare a serviciilor echipele SAMU Drochia au stabilit COD ROŞU de urgență, care indică faptul că funcţiile vitale ale pacientului sunt în pericol. Cu toate acestea, bolnava a fost preluată de Serviciul republican AVIASAN abia pe 02.11.2017 și transportată la Institutul de Medicină Urgentă, unde, după o intervenție complicată, a decedat a două zi.
În Raport se mai menționează faptul că pacienta N. Bulat nu a fost referită către servicii de îngrijiri paliative, atunci când starea acesteia se agravase considerabil, deși din anul 2010 în Republica Moldova există Standardul Național de Îngrijiri Paliative.
În opinia Avocatului Poporului, Niculinei Bulat i-au fost încălcate mai multe drepturi ale pacientului din cauza lipsei de conlucrare dintre serviciile Asistență Medicală Urgență, Asistență Medicală Primară și Asistența Medicală Spitalicească; managementului defectuos din partea conducătorilor IMSP în asigurarea implementării prevederilor actelor normative în vigoare; lipsei unei monitorizări eficiente a pacientului de către medicul de familie și nerespectarea obligațiilor profesionale, în conformitate cu principiile stabilite în Codul deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului; lipsei monitorizării pacientului în întreg sistemul de sănătate și a colaborării intersectoriale la expedierea informației pentru monitorizarea /continuarea tratamentului pacientului; comunicării defectuoase medic-pacient, fapt care limitează posibilitatea pacientului de a lua o decizie corectă în ceea ce privește tratamentul și intervențiile propuse. Dreptul Nicolinei Bulat la servicii de sănătate a fost încălcat și din cauza lacunelor existente în mecanismul de triere a urgențelor medicale și lipsei medicilor în toate echipele AMU. În unele cazuri de solicitare a asistenței medicale de urgență, stabilirea urgențelor medicale majore a fost constatată de felcer, în lipsa medicului.
În raportul special, Avocatul Poporului a formulat autorităţilor responsabile mai multe recomandări pentru înlăturarea neregulilor atestate și prevenirea situațiilor de încălcare a drepturilor omului. Raportul special poate fi accesat pe pagina web a Oficiului Avocatului Poporului – ombudsman.md la rubrica Rapoarte.
Prezent la eveniment, Secretarul general al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă, a apreciat înalt calitatea Raportului special elaborat de Avocatul Poporului, menționînd că acesta este foarte consistent și în proporție de 80 % conține constatări similare celor care se regăsesc în raportul de anchetă internă elaborat de către MSMPS în cazul Niculinei Bulat. Acesta nu a fost încă făcut public deoarece pînă acum nu a fost finalizată expertiza medico-legală. Boris Gîlcă i-a mulțumit Avocatului Poporului pentru implicarea în examinarea cazului Niculinei Bulat, anunțînd disponibilitatea MSMPS de a semna cu OAP un acord de colaborare vizînd respectarea drepturilor pacienților. Și reprezentantul CNAM a apreciat Raportul special drept unul amplu și argumentat, iar deputatul în Parlament Galina Balmuș a declarat că va propune ca Legislativul să examineze recomandările Ombudsmanului de modificare a legislației pentru revizuirea modalității de compensare a cheltuielilor de transport pentru deplasarea pacienților la procedurile de dializă, precum și privind excluderea cerinței de renunțare la alocația lunară pentru îngrijire și supraveghere, în cazul acordării asistentului personal, dacă mărimea prestațiilor sociale acordate beneficiarului nu acoperă minimul de existență.
Secția promovarea drepturilor omului,
relații internaționale și comunicare
Tel.: 060002656

