A A A

Comisia de la Veneția, rezervată față de propunerea Ministerului Finanțelor de modificare a procedurii de adoptare a bugetului Oficiului Avocatului Poporului

Comisia de la Veneția recomandă autorităților moldovenești să-și reconsidere intenția de amendare a articolul 37 din Legea cu privire la Avocatul Poporului privind modul de aprobare a bugetului instituției, deoarece ar putea afecta independența financiară a acesteia.

Un aviz în acest sens a fost formulat de către membrii Comisiei de la Veneția în Opinia nr. 906, emisă pe 11 decembrie curent, ca răspuns la sesizarea anterioară a Avocatului Poporului la acest subiect (http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2017)032-e).

Ombudsmanul a solicitat opinia  membrilor Comisiei de la Veneția pe marginea amendamentelor elaborate de către Ministerul Finanțelor la articolul 37 din Legea nr. 52, prin care se propune ca ” Oficiul Avocatului Poporului să fie finanţat de la bugetul de stat, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală și că bugetul instituției ”se elaborează, se aprobă și se administrează conform principiilor, regulilor și procedurilor stabilite de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.” În prezent, Legea nr. 52 prevede ca bugetul Instituției Ombudsmanului este aprobat de Parlament la propunerea Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, operarea modificărilor în art. 37 din Legea cu privire la Avocatul Poporului nr. 52 din 03.04.2014 în redacția expusă în art. LXXIX din proiectul Ministerului Finanțelor va constitui un regres considerabil în sensul asigurării independenței Avocatului Poporului potrivit recomandărilor și cerințelor stabilite la nivel internațional, respectiv, va constitui un impediment în reacreditarea ulterioară a Oficiului Avocatului Poporului.

În avizul la amendamentele Ministerului Finanțelor membrii Comisiei de la Veneția au amintit că în opinia formulată în anul 2015 pe marginea Legii nr. 52 au recomandat autorităților moldovenești ”să introducă o clauză în legea vizată care să ateste că autorităţile publice nu trebuie să utilizeze procesul bugetar pentru alocarea/reducerea fondurilor bugetare într-o manieră care interferează cu independenţa instituţiei Avocatul Poporului".

Comisia de la Veneţia a salutat faptul acceptării de către autoritățile moldovenești a mai multor recomandări formulate în avizul său din anul 2015, printre care instituirea unor reglementări constituționale privind misiunea și atribuțiile Avocatului Poporului.  ”Aceste evoluţii confirma angajamentul autorităţilor din Republica Moldova de fortificare a Oficiului Avocatului Poporului”, se menționează în Aviz.  În același timp, Veneţia Comisia consideră că modificarea propusă a articolului 37 din Legea de Avocatul Poporului este contrară eforturilor depuse pînă acum și ar putea conduce, în mod semnificativ, la slăbirea independenţei financiare a instituţiei.  De aceea Comisia a recomandat reconsiderarea acestei inițiative.