A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Cazuri de exploatare a copiilor prin muncă, discutate cu autoritățile tutelare locale din raionul Hâncești

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, s-a întîlnit pe 1 august 2017, cu autoritățile tutelare locale din raionul Hâncești, pentru  a discuta despre  dificultățile cu care acestea se confruntă în  exercitarea competențelor ce le revin în cazurile copiilor în situație de risc și în soluționarea problemelor ce vizează respectarea drepturilor copilului în ansamblu.

La întâlnire au participat reprezentanți ai mai multor primării din unitatea teritorial administrativă vizată, reprezentanții Direcției asistență socială și protecția familiei, Direcției Învățământ și ai Inspectoratului de Poliție din raionul Hâncești.

Principala temă abordată la reuniunea de lucru a fost exploatarea copilului prin muncă. Maia Bănărescu a menționat că a recepționat mai multe semnale despre exploatarea prin muncă a copiilor în perioada vacanței de vară. Fenomenul însă este greu de monitorizat, având în vedere că folosirea copilului la muncile în gospodărie sau în câmp este percepută ca o situație de  ,,normalitate” în mediul rural şi aproape nimeni nu o raportează ca abuz.

 Din aceste considerente, au fost discutate condițiile în care un copil dobândește capacitatea de muncă, precum și activităţile în care acesta poate fi încadrat, ținându-se cont de dezvoltarea fizică, sănătatea și pericolul la care poate fi expus. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a insistat asupra rolului autorităților tutelare în prevenirea și raportarea cazurilor de exploatare a copilului prin muncă, ca măsuri sigure de combatere a fenomenului. 

O altă problemă discutată la reuniune a fost nedocumentare copiilor. Primarii, în calitate de autoritate tutelară, au relatat despre cazurile de nedocumentare a copiilor aflate în gestiunea lor și dificultățile cu care se confruntă în soluționarea problemei. Unii primari au menționat că în localitățile din raionul Hâncești există copiii nedocumentați, unii dintre ei neavând nici certificatul care atestă nașterea copilului. Primarii s-au plâns că toată povara procesului de documentare a  copiilor le revine lor, în timp ce alte persoane responsabile din domeniu se eschivează de la intervenirea cu promptitudine și în capacitate deplină pentru soluționarea problemei. Un specialist în protecţia drepturilor copilului ar fi un ajutor bun în munca primarilor, însă, pe de o parte, în bugetul local nu există resurse suficiente pentru angajarea acestuia, iar, pe de altă parte, în opinia primarilor, nu există persoane competente care să facă față sarcinilor. De altfel, aceeași situație se creează și în cazul asistenților sociali. Maia Bănărescu consideră că lipsa specialistului menționat are un impact negativ asupra sistemului de protecție a drepturilor copilului, iată de ce, în ,,Raportul privind respectarea drepturilor copilului în Republica Moldova în 2016” a atras atenția Guvernului asupra identificării unei soluții pentru soluționarea problemei invocate.

La ședință s-au discutat și problemele alimentației copiilor în instituțiile de învățământ, a abuzului față de copii, dezinstituționalizării și creării  serviciilor sociale, a optimizării  instituțiilor de învățământ.

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului consideră dialogul cu autoritățile tutelare important pentru a se informa din prima sursă despre probleme întâmpinate în asigurarea respectării drepturilor copilului. Astfel de reuniuni s-au desfășurat anterior la Cimișlia,  în Comrat, la Varnița, Bălți și Cahul.