A A A

Avocatul Poporului s-a întîlnit cu elevii, cîștigători ai Concursului de eseuri organizat de Asociația Presei Independente.

Cine este Avocatul Poporului (ombudsmanul), cum apără el drepturile omului în țara noastră și  de ce drepturile omului trebuie apărate – au fost subiectele abordate de Avocatul Poporului Mihail Cotorobai în cadrul întîlnirii din 24 decembrie 2015 cu un grup de elevi și pedagogii lor .

La întîlnirea cu ombudsmanul  au participat cîștigătorii Concursului de eseuri destinat elevilor din licee, organizat de Asociația Presei Independente, în perioada aprilie –octombrie 2015. Competiția s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Promovarea toleranței și diversității în societate cu eforturi comune ale jurnaliștilor și elevilor de liceu”, proiect finanțat de Civil Right Defenders.

Avocatul Poporului a povestit elevilor despre activitatea Oficiului, despre mecanismele de apărare a drepturilor omului de care dispune ombudsmanul și a explicat cum lucrează acestea. Elevilor le-au fost aduse exemple de cazuri din practica Oficiului, au fost abordate drepturile mai multor categorii de cetățeni prin prisma nediscriminării și asigurării egalității.

Avocatul Poporului Mihail Cotorobai și-a exprimat convingerea că printre elevii care au cîștigat la concurs sînt cei care în viitorul apropiat vor  deveni și membri ai echipei ombudsmanului, apărători consecvenți și principiali ai drepturilor omului  în țara noastră.

Ulterior Avocatul Poporului a participat și la festivitatea de premiere a elevilor și jurnaliștilor care au participat la concurs.