A A A

AVOCATUL COPILULUI

Avocatul Copilului

Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a participat la audieri publice antiviolență

La 13 decembrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului Maia Bănărescu a participat la audierile publice la subiectul prevenirii și combaterii violenței organizate de către Comisia protecție socială, sănătate și familie în parteneriat cu Platforma de Dialog comun a Doamnelor Deputate.

În cadrul audierilor publice, Maia Bănărescu a reiterat lipsa specialistului în protecția copilului în localitățile urbane care este un element foarte important în prevenirea cazurilor de violență. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului s-a referit și la rolul tuturor actorilor implicați în asigurarea respectării drepturilor copilului și necesitatea a depune toată străduința în combaterea acestui fenomen. Ombudsmanul copiilor a remarcat rolul școlii în prevenirea și depistarea cazurilor de violență, apreciind aprobarea Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, numărul mare de cazuri înregistrate fiind și un indicator al faptului că procedura este respectată. Este salutabilă și introducerea ordonanţei de protecţie și a ordinului de restricție de urgență ca măsuri de protecţie a victimei.

Cu toate acestea, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului consideră că trebuie să se lucreze mai mult la componenta de prevenire. De asemenea, este important să încurajăm copiii să vorbească despre cazurile de violență la care sunt supuși sau la care sunt martori. La fel, Ombudsmanul este de părere că autoritățile trebuie să-și unească eforturile în monitorizarea familiilor în care copiii sunt supuşi violenţei, sunt neglijaţi iar părinţii refuză să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului, aplicându-se sancțiuni la necesitate.

Audierile din 13 decembrie au încheiat seria de forumuri regionale cu genericul „Prevenirea și eliminarea violenței în familie și în școală: abordarea multidisciplinară a fenomenului” desfășurate în perioada octombrie-decembrie 2017. Ombudsmanul copiilor a fost prezentă la toate cele 9 forumuri desfășurate în raioanele Leova, Cantemir, Cimișlia, Hâncești, Nisporeni, Ialoveni,  Anenii Noi, Ceadâr-Lunga și Drochia, la care au participat peste 400 de persoane, cu vârsta între 13 și 60 de ani. Alături de aceste activități, la 12 decembrie curent, Maia Bănărescu a participat la evenimentul de finalizare a concursului„aLEGE o viață fără violență!”, inclusiv ceremonia de înmânare a premiilor desfășurată la Parlamentul Republicii Moldova unde a informat copiii despre dreptul lor de a fi protejați împotriva violenței, prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și competențele Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului.