A A A

Avocatul Poporului a participat la conferința ,,Situația drepturilor omului în țările Parteneriatului Estic”

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai a participat la 19 septembrie curent la conferința ,,Situația drepturilor omului în țările Parteneriatului Estic” organizată de Platforma Națională a Moldovei în cadrul Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic, în parteneriat cu Asociația Promo-LEX și suportul logistic al Fundației pentru Dezvoltare.

Conferința a abordat principalele provocări ale apărătorilor drepturilor omului din regiunea Parteneriatului Estic, bunele practici și succese în domeniul protecției și promovării drepturilor omului.

Mihail Cotorobai a menţionat că populația Republicii Moldova nu își cunoaște propriile drepturi, manifestînd în acelaşi timp un interes redus față de cunoașterea acestora şi că necesitatea de cunoaștere a drepturilor apare doar atunci cînd a avut loc încălcarea sau lezarea acestora. Din aceste considerente instituțiile statului şi organizațiile care activează pe teritoriul Republicii Moldova, au un rol important în promovarea și respectarea drepturilor omului, iar Instituţiei Ombudsmanului îi revine misiunea de a promova, monitoriza și raporta modul de respectare la nivel național a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și mecanismele de protecție a acestora, de a contribui la perfecționarea legislației naționale în domeniu și colabora cu alte instituții relevante la nivel regional și internațional.

Avocatul Poporului consideră că evenimentul este un cadru potrivit pentru a face schimb de opinii, idei și discuții privind noi inițiative în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturilor omului.