Membrul SPT a anunţat că a discutat cu autorităţile naţionale, societatea civilă evoluţiile implementării recomandărilor făcute de reprezentanţii SPT după vizita de consultare efectuată în ţara noastră în 2012, schimbul de informaţii la această temă cu Avocatul Poporului urmînd să întregească viziunea creată la acest subiect. În special, reprezentantul Subcomitetului ONU a dorit să precizeze momente legate de reluarea activităţii, după crearea într-o nouă formulă, a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii.
Avocatul Poporului Mihail Cotorobai a declarat că împărtăşeşte opinia oficialului ONU privind importanţa asigurării cît mai grabnice a funcţionalităţii MNPT, menţionînd că va depune toate eforturile ca acesta să fie instituit la scurt timp după adoptarea de către Parlament a regulamentului de activitate a Oficiului Avocatului Poporului.
În context, Mari Amos a subliniat importanţa elaborării regulamentului intern legat de funcţionarea MNPT în conformitate cu recomandările SPT şi prevederile Protocolul Opţional, anunţîndu-şi disponibilitatea de a ne acorda asistenţă în acest proces.
De asemenea, Mari Amos a solicitat ca Oficiul Avocatului Poporului să prezinte opinia sa privind gradul de implementare de către autorităţile naţionale a recomandărilor făcute de SPT după vizitele efectuate în Moldova în 2012.
Ombudsmanul Mihail Cotorobai a mulţumit reprezentantului SPT pentru disponibilitatea de a ne acorda consultanţă în procesul de creare a unui nou Mecanism de Prevenire a Torturii, accentuînd că asistenţa reprezentanţilor Subcomitetului ONU va fi foarte valoroasă pentru asigurarea unei activităţi eficiente a noului MNPT. Ombudsmanul a mai dat asigurări că angajaţii Oficiului vor expedia pe adresa SPT punctul de vedere al Instituţiei ombudsmanului referitoare la realizarea de către autorităţi a recomandărilor Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii.
În altă ordine de idei, Avocatul Poporului şi-a anunţat intenţia de a stabili o relaţie deschisă şi prietenoasă cu societatea civilă, implicit cu ONG-urile care activează în domeniul combaterii torturii şi relelor tratamente.

