A A A

Avocatul parlamentar Tudor Lazăr salută decizia luată privind modificarea contractului de administrare a blocurilor,

Avocatul parlamentar Tudor Lazăr salută decizia luată privind modificarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a  contractului de administrare a blocurilor, care s-a propus a fi încheiat între proprietari şi întreprinderile municipale de gestionare a fondului de locuinţe.

La o înţelegere în acest sens s-a ajuns recent în cadrul unei întîlniri a specialiştilor Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, ai Direcţiei generale locativ comunale şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi a reprezentantului Delegaţiei Europene pentru probleme de energie şi construcţii.

Anterior avocatul parlamentar s-a autosesizat din presă privind temerile exprimate de reprezentanţii societăţii civile în legătură cu prevederile contractului de administrare a blocurilor, propus de autorităţile municipale multor locuitori ai capitalei, în contextul realizării ulterioare a unui proiect de eficienţă energetică.

Avînd în vedere că reprezentanţii societăţii civile au invocat argumente ce  ar presupune o posibilă atingere dreptului cetăţenilor la proprietate, ombudsmanul a analizat acest document şi a atenţionat autorităţile municipale asupra unor prevederi ale contractului care ar putea prejudicia interesele proprietarilor de locuinţe. Pentru evitarea unor eventuale litigii nedorite, ombudsmanul a recomandat autorităţilor municipale să acţioneze în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.

Tudor Lazăr salută decizia de revizuire a contractului de administrare a blocurilor, în scopul asigurării respectării drepturilor cetăţenilor la proprietate.