Egalitatea tuturor în fața legii este un principiu consemnat în toate actele internaționale cu privire la respectarea drepturilor omului. Procesul privind egalitatea între femei și bărbați este de durată și în ciuda realizărilor care au fost atinse, mai constatăm, că femeile rome suferă de o discriminare multiplă, anume pentru acest motiv, rolul femeilor rome, întru promovarea drepturilor lor trebuie să crească.
În cadrul reuniunii organizate de entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women în Moldova), împreună cu Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Avocatul parlamentar Tudor Lazăr a reiterat importanța femeilor rome de a conștientiza necesitatea de a trece peste pragul ce le oprește numai la rolul social de soție și mamă, conștientizând că implicarea lor în toate sferile vieții, atât economice, cât și politice va duce la o altă atitudine, fiind percepute și ca colege de serviciu și ca partenere egale în luarea de decizii alături de bărbați, indiferent vin ei din comunitatea romă sau din alte comunități.

