A A A

Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a vizitat Ceadîr-Lunga pentru a se documenta privind procesul de implementare a reformelor sociale desfăşurate în acest raion.

În cadrul vizitei care a avut loc pe 3 martie curent ombudsmanul s-a întîlnit cu preşedintele raionului Serghei Buzadji, primarul oraşului Ceadîr-Lunga, Gheorghe Ormanji, şi viceprimarul acestei localităţi Liubovi Zaharia.

Avocatul parlamentar s-a familiarizat cu condiţiile de activitate ale centrului  (Hospice) pentru pacienţii afectaţi de boli incurabile, unica instituţie de acest gen din ţară, care s-a deschis în anul 2013, cu susţinerea financiară a organizaţiei de binefacere „Gloria” şi a preşedintelui asociaţiei germane de binefacere „Wortundtat”,  Heinz-Horst Deichmann. Centrul se află în sediul fostului sovhos, care a fost reparat şi reutilat din banii organizaţiilor de binefacere menţionate.

Avocatul parlamentar a vizitat de asemenea grădiniţa de copii N.8 „Andrieş”, care în 2010 parţial a fost renovată cu suportul aceleiaşi organizaţii germane de binefacere „Wortundtat”. În prezent, din sursele unui grant, se desfăşoară lucrările de construcţie pentru deschiderea unei secţii destinate copiilor cu deficienţe mintale şi fizice, în scopul promovării drepturilor acestora şi realizării prevederilor Convenţiei pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi.

Ombudsmanul a mai constatat că în plină desfăşurare sunt lucrările de renovare a spitalului raional, deja a fost dată în exploatare secţia pentru copii. Conducerea raionului în prezent implementează şi un proiect de inaugurare a unui „Business incubator” în oraşul Ceadîr-Lunga – centru pentru consultarea şi instruirea persoanelor care doresc să-şi lanseze o afacere.

Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a subliniat importanţa realizării de către autorităţile centrale şi locale în  colaborare cu donatori externi, dar şi cu implicarea societăţii civile a programelor sociale şi proiectelor internaţionale.

În vederea stabilirii unei cooperări mai strînse în domeniul drepturilor omului, avocatul parlamentar a propus deschiderea la Ceadîr-Lunga a unui Birou al Avocatului Parlamentar. Această iniţiativă a fost susţinută de către reprezentanţii autorităţilor locale.