Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu solicită Procuraturii Generale verificarea circumstanțelor cazului mediatizat de ziarul „Молдавские Ведомости” despre tratamentul la care polițiștii de frontieră din punctul de trecere a hotarului Palanca și cei ai Centrului pentru combaterea traficului de persoane au supus 4 tinere din Republica Moldova.
Potrivit celor relatate de persoanele vizate într-o conferinţă de presă, poliţiştii, bănuind tinerele ca ar intenţiona să plece in Rusia pentru a se prostitua, le-au supus unui tratament umilitor şi degradant. Urmare a interogatoriului şi a suferințelor fizice și psihice cauzate, una din femei a pierdut sarcina.
Ombudsmanul menţionează că faptele descrise oferă temeiuri rezonabile pentru a se bănui aplicarea tratamentului inuman sau degradant din partea polițiștilor de frontieră și celor de la Centrul de combatere a traficului de persoane. Acțiunile vizate sunt prevăzute de art. 1661 Cod Penal, iar în jurisprudența CEDO– în art. 3 care stipulează că „tratamentul inuman și degradant implică și generarea victimelor a sentimentelor de frică, anxietate și inferioritate capabile să le umilească și să le înjosească, precum și de a le înfrînge rezistența fizică și morală pentru ale determina să acționeze împotriva voinței și conștiinței sale”.
Întru anchetarea eficientă, completă şi operativă a cazurilor de maltratare şi în temeiul art.28 alin.(1) lit. b) din Legea RM cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349 din 17.10.1997, Anatolie Munteanu a solicitat Procuraturii Generale verificarea circumstanțelor descrise în articolul publicat în ziarul „Молдавские Ведомости”, cu luarea unor decizii conform competenţei privitor la persoanele care se fac vinovate de aplicarea unor atare tratamente.