Discriminarea și elementele cele mai importante care urmează a fi luate în considerație la înțelegerea discriminării, conceptele-cheie din domeniul dat au constituit subiectele de discuție la atelierul de lucru ”Managementul cauzelor referitoare la discriminare de către instituțiile pentru drepturile omului”, organizat la 01 iulie 2014 de Consiliul Europei, la care au participat angajații Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova.
În deschiderea lucrărilor, ombudsmanul Tudor Lazăr a subliniat necesitatea unor astfel de ateliere pentru fortificarea capacităților instituției ombudsmanului și ridicarea competenței angajaților CpDOM. De asemenea ombudsmanul a menționat actualitatea temei abordate și utilitatea aspectelor practice puse în discuție.
În cadrul atelierului consultantul Consiliului Europei, ex-membru al CNCD, România Dezideriu Gergely, a prezentat diverse aspecte ale problemelor ce apar din discriminarea pe diferite criterii, aspecte analizate din perspectiva practicii Curții Europene de Justiție și metodele de soluționare a cauzelor de discriminare, cu examinarea diferitor cazuri. A fost analizat, în baza practicii, testul de compatibilitate și testul justificării în cauzele de discriminare. De asemenea a fost studiată practica de examinare a cauzelor referitoare la discriminare ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Angajații CpDOM au analizat modul în care instituțiile naționale pentru apărarea drepturilor omului și instanțele de drept comun au soluționat cauzele respective,standardele relevante și elementele principale luate în considerație la investigarea cazurilor de discriminare.



