A A A

Angajaţii Reprezentanţei Varniţa au informat primarii din raionul Ştefan Vodă despre modalităţile de asigurare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

Şeful Reprezentanţei Varniţa a Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu şi consultantul superior al aceleiaşi Reprezentanţe, Oleg Noviţchi au evaluat asigurarea accesului fizic pentru persoanele cu necesități speciale în satele Popeasca, Răscăieţi şi Ermoclia din raionul Ştefan Vodă şi au discutat cu primarii localităţilor despre modalităţile de asigurare a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

În cadrul vizitei la Ermoclia s-a depistat că accesul fizic pentru persoanele cu dizabilități în Oficiul Poștal, farmarcie şi în magazinele alimentare nu este asigurat. De asemenea, accesul persoanelor cu nevoi speciale la rampa amenajată la intrarea în Centrul Medical din sat este problematic din cauză că nu este asfaltată calea pînă la rampă.

Angajații Oficiului Avocatului Poporului au informat primarul satului- Țurcan Mihail privind necesitatea evaluării și luarea măsurilor concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la mediul fizic.

În satul Popeasca, angajaţii Reprezentanţei Varniţa au constatat că în localitate sînt efectuate  lucrări pentru a amenaja intrările în instituțiile cu menire socială. Primarul satului Popeasca,a adus la cunoștință că toți agenții economici dar și conducătorii tuturor instituțiilor care prestează servicii sociale în sat au fost sesizați de către adminstrația publică locală referitor la luarea măsurilor concrete pentru a facilita accesul fizic al persoanelor cu necesități speciale în condiții egale cu ceilalți.

De la primarul satului Răscăieți- Zinaida Marin, Veaceslav Ursu şi Oleg Noviţchi au cerut explicații referitor la ignorarea prevederilor art.11 lit. k) din Legea cu privire la Avocatul Poporului  nr. 52 din 03.04.2014. La 20 iulie 2016 în adresa primăriei Răscăieți a fost expediată o solicitare privind informarea în timp de 10 zile a Oficiului Avocatului Poporului referitor la respectarea art. 17 din Legea nr. 60 din 30.03.2013 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Pînă în prezent, primarul satului Răscăieți nu a dat nici un răspuns Instituției Ombudsmanului. Primarului i s-au explicat că acțiunile/inacțiunile administrației publice locale care contravin legii poartă după sine răspundere, iar ignorarea solicitării Instituției Ombudsmanului poate fi considerată ca imixtiune în activitatea Avocatului Poporului.

Şeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu a explicat primarului de Răscăieţi că instrumentul cel mai important cu care își execută mandatul Avocatul Poporului este procesul de mediere și a sugerat primarului satului Răscăieți să folosească toate pîrghiile și instrumentele  legale și să asigure respectarea drepturilor omului inclusiv celor cu necesități speciale în localitate.

Angajații Oficiului Avocatului Poporului au transmis primarilor ,,Manualul Funcționarului Public în domeniul Drepturilor Omului”, care poate fi folosit ca un suport metodic în activitatea zilnică a funcționarilor din cadrul primăriilor.