A A A

Activităţi de instruire cu elevii din zona de nord şi înmînarea diplomelor participanţilor la concursul radiofonic

La 20 februarie 2014 șeful Reprezentanței Bălți Oleg Reaboi a a înmînat diplome de onoare ale avocatului parlamentar și cărţi elevilor care au participat la concursul de eseuri„Toleranţa este democraţie”. Concursul a fost organizat în decembrie anul trecut deCentrul pentru Drepturile Omului din Moldova, în parteneriat cu RadioMoldova.

Eleva Liceului Teoretic din satul Ghindești, raionul Florești Elena Borcan și eleva Liceului Teoretic «A.Mateevici» din Șoldănești Daniela Ciorici au fost premiate cu diplome şi cărţi pentru participare la concursul de eseuri şi lucrările originale pe care le-au scris.

Cu această ocazie, elevii din instituţiile de învăţămînt indicate au participat la activităţi de propagare a drepturilor omului unde au discutat despre toleranţă şi necesitatea de a respecta drepturile omului, despre drepturile copilului şi cum sunt protejate acestea. În cadrul unui dialog interactiv copii au avut posibilitatea să pună întrebări şi să–şi expună  părerea privitor la subiectele abordate.

Directorii liceelor si-au exprimat dorinţa de a conlucra mai strîns  pe viitor cu Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova în organizarea diverselor activități de instruire și promovare a drepturilor omului în instituțiile de învățămînt.