Ombudsmanul aminteşte de faptul că primul telefon al copilului – linie de fix, utilizat ca linie fierbinte, a fost creat la Centrul pentru Drepturile Omului, în prezent Oficiul Avocatul Poporului. Linia Fierbinte “Telefonul Copilului” cu numărul 080011116 a fost instituită în 2009 în cadrul proiectului comun al OSCE şi CCF Moldova şi a funcţionat cu mai mult sau mai puţin succes, în funcţie de resursele umane şi financiare disponibile, inclusiv pentru promovarea acestui serviciu. Urmare a semnalelor recepţionate de la telefonul Copilului au fost iniţiate numeroase investigaţii şi sesizări din oficiu.
În toată această perioadă de funcţionare a telefonului Copilului Instituţia Ombudsmanului nu a fost învinuită sau suspectată de utilizarea acestui serviciu în alte scopuri decît în interesul suprem al copilului.
La etapa instituirii de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale a Familiei a unei linii la nivel naţional - Telefonului Copilului (116111), în corespundere cu Convenţia ONU pentru protecţia drepturilor copilului şi recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului, Avocatul parlamentar de atunci a pledat pentru ca aceasta să funcţioneze în cadrul Instituţiei Ombudsmanului, opinie care nu a fost luată în calcul.
Cît priveşte utilizarea Telefonului Copilului (116111) în cadrul campaniei de promovare „Familii Ocrotite” fără menţionarea MMPSF, care este proprietarul şi administratorul acestei linii, Ombudsmanul consideră această împrejurare drept o omisiune regretabilă, de natură să inducă în eroare publicul privind adevăratul prestator de servicii şi asistenţă pentru copii. Pe de altă parte, nu trebuie să fie admisă prezentarea unor date despre un serviciu public, într-o manieră în care să trezească suspiciuni privitor la interesul exploatării acestuia în vederea promovării unor fundaţii private, ONG-uri sau alte entităţi.
Statutul Ombudsmanului nu admite implicări sau afilieri politice în activitatea desfăşurată, iată de ce Avocatul Poporului este promotorul corectitudinii şi echidistanţei în abordarea problemelor din sfera drepturilor omului. Mai mult, în contextul actualei campaniei electorale, Avocatul Poporului cheamă toţi actorii de pe scena politică din Moldova să trateze cu multă grijă problemele legate de respectarea drepturilor copilului din perspectiva interesului superior al copilului.

