A A A

Avocatul Poporului propune elaborarea unei legi care să reglementeze procedura de acordare a consultațiilor medicale online

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, propune elaborarea unei legi,  care să reglementeze procedura de acordare a consultațiilor medicale online. Cu un mesaj în acest sens Ombudsmanul s-a adresat preşedintelui Comisiei drepturile omului și relații interetnice a Parlamentului, Vladimir Ţurcan.

 Avocatul Poporului menţionează în demers că  în ultima perioadă  consultațiile medicale  online devin tot mai populare  în Republica Moldova. Este vorba nu doar despre programările online la medic, ci și despre consultație, diagnosticare și prescriere a tratamentului, care se realizează prin intermediul tehnologiilor informaționale. Pe rețelele de socializare au fost create comunități de mămici, care sunt  adepte ale acestei modalități de obținere a asistenței medicale.

Ombudsmanul relevă că, deși această metodă de acordare a asistenței medicale presupune anumite beneficii (accesibilitate, comoditate), există riscuri legate de corectitudinea diagnosticului și tratamentului aplicat, apar probleme ce țin de acordul informat al pacientului, responsabilitatea medicului în contextul în care dosarul medical al pacientului constituie singura bază legală pentru justificarea acțiunilor medicului ș.a.

 Mihail Cotorobai notează că metoda consultației medicale online este recunoscută ca fiind mult prea riscantă pentru intervenții în regim de urgență, în situații amenințătoare pentru viață.

 În această ordine de idei, Ombudsmanul aminteşte despre cazul mediatizat pe 23 mai recent, în care un bebeluș de patru luni din capitală a ajuns în stare gravă în secția de reanimare la Spitalul Municipal de copii nr. 1, iar medicii au constatat că acesta a dezvoltat pneumonie bilaterală. Potrivit afirmaţiilor doctorilor, micuțul a ajuns în această situație, după ce părinții au fost consultați de către un doctor de la distanță. 

Ombudsmanul mai accentuează că, potrivit art. 17 din Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic nr. 264 din 27.10.2005, medicul este obligat să înceapă tratamentul numai după o examinare medicală efectuată personal, iar în cazuri excepționale, de urgență, să dea indicații de tratament prin mijloacele de telecomunicații.  În Republica Moldova nu există un cadru normativ care să reglementeze consultațiile medicale online.

 Potrivit practicilor internaționale, cadrul legal care reglementează prestarea serviciilor medicale online, prevede faptul că fiecare medic și pacient semnează un contract.  Pacientul este informat despre beneficiile, riscurile și limitele metodei date de consultație, despre drepturile și obligațiile sale, iar medicul  își asumă angajamentul să facă tot  ce este posibil, în condițiile date, pentru beneficiul pacientului. Contractele presupun că atît pacienții, cît și medicii sunt obligați să furnizeze informații corecte și în timp util,  să păstreze confidențialitatea informațiilor. În ceea ce privește comunicarea și prezentarea informațiilor în format digital, acestea trebuie să fie înregistrate, logate și arhivate. Medicul care face consultația online emite în scris recomandarea care conține diagnosticul, epicriza și prescripția medicală. Această recomandare are valoare de document medical. În plus, în cazul consultației online, pentru care specialistul face o prescripție online, aceasta este emisă separat și are structura unei rețete medicale, fiind semnată cu datele medicului și face parte integrantă din recomandare, fiind trecută în evidențe.

 Specialiștii în etica medicală afirmă că practicarea telemedicinei nu înseamnă și independența profesională, medicii fiind răspunzători de diagnostic, de recomandări și de tratamentul propus.

 Avînd în vedere amploarea pe care o ia acordarea asistenței medicale online şi înregistrarea mai multor cazuri care au avut consecințe nefaste pentru pacienții minori, Avocatul Poporului a propus inițierea elaborării unei legi speciale,  care să reglementeze procedura de acordare a consultațiilor medicale online.

          2016-05-25