Pe 17 iunie curent, Oficiul Avocatului Poporului în comun cu Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii au desfășurat o activitate de instruire în domeniul nediscriminării pentru angajații Inspectoratului de Stat al Muncii.
La eveniment au participat 34 de angajați al aparatului central, dar și din cadrul inspectoratelor teritoriale. Directorul Inspectoratului de Stat al Muncii Dumitru Stavilă a adus mulțumiri organizatorilor pentru inițiativa acestei instruiri, remarcînd importanța evenimentului pentru funcționari în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Funcţionarul Instituţiei ombudsmanului Svetlana Rusu a venit cu unele detalii privind standardele regionale şi internaţionale, structurile internaţionale cu atribuţii în domeniul combaterii discriminării, rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului de asigurare a respectării drepturilor omului, inclusiv de respectare a egalităţii tuturor persoanelor, unele exemple concrete de implicare.
La rîndul său, reprezentantul Consiliului Olga Bulmaga a familiarizat audienții cu privire la formele de discriminare, criteriile protejate din perspectiva Legii nr.121 cu privire la asigurarea egalității și exemple concrete din activitatea Consiliului.
Amintim că aceste eveniment a fost realizat la inițiativa instituțiilor vizate în scopul consolidării capacităților funcționarilor publici, reprezentanților organelor de drept și a societății civile în domeniul prevenirii și combaterii discriminării și asigurării principiului egalității.




