Anul 2013 a început cu evenimente care au făcut ca întreaga societate să poată să se dea cu părerea apreciind aceste evenimente. Exprimarea punctului de vedere asupra unor fapte importante, atât prin intermediul mass-media, cât şi în cadrul unor manifestări, dă dovadă de maturitatea unei societăţi democratice.

Libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi de asociere sunt drepturi fundamentale caracteristice unei societăţi libere şi pluraliste. Aceste libertăţi garantează tuturor persoanelor posibilitatea de a se exprima şi de a manifesta liber având opinie pozitivă sau negativă asupra unei insituţii, unei persoane fizice sau juridice sau asupra unui subiect. Drepturile indicate sunt garantate de Constituţia Republicii Moldova, care prin art. 32 alin.(1) dispune, că oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, opiniei precum şi libertatea exprimării. Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, act internaţional la care ţara noastră este parte deasemena protejează aceste drepturi, acordându-le o atenţie sporită. Deoarece aceste libertăţi sunt drepturi consfinţite prin lege, pe care persoana le poate invoca în faţa organelor de drept  în apărarea sa necesită a fi tratate ca norme de drept şi în situaţia când persoana face abuz de aceste drepturi pentru a fi sancţionată. Situaţia dată ne duce la concluzia, că libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi asociere necesită a fi conciliate cu alte drepturi pentru a vedea în ce măsură persoana profită de a fi apărată sau poate fi sancţionată. Articolul 10 alin (2) şi art.11 alin (2) din Convenţie ne indică împrejurările când aceste libertăţi pot fi restrânse de către stat şi cazurile sunt următoarele.

1. atunci când aceasta este necesar într-o societate democratică;

2. pentru securitatea naţională, integritate teritorială sau siguranţă publică;

3. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor;

4. protecţia sănătăţii şi a moralei;

5. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altor persoane;

6. pentru a împiedica divulgarea informaţiei confidenţiale, sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti;

Restrângerile care sunt permise pentru a fi aplicate, necesită a fi luate în calcul de către agenţii constatatori şi instanţele judecătoreşti, pentru a li se da, pe fiecare caz în parte, o argumentare calificată. 

        Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmare examinării cauzelor în ceea ce priveşte încălcarea prevderilor art.10 şi art.11 din Convenţie a indicat, că constrângerile din partea statului pot fi considerate legale, dacă întrunesc trei condiţii cumulative şi anume:

1.     Restrângerea trebuie să fie prevăzută de lege, iar legea să fie previzibilă şi suficient de accesibilă dându-i posibilitate cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra circumstanţelor cauzei şi referitor la normele juridice aplicabile la cazul dat;

2.     Restrângerea trebuie să se conducă de un scop legitim, cum ar fi protecţia moralei, apărarea ordinii publice şi prevenirea crimei, apărarea drepturilor şi libertăţilor altora etc.

3.     Restricţia trebuie să fie justificată ca necesară într-o societate democratică, să fie proporţională cu dreptul acordat şi inspirată de un scop social necesar.

Curtea a mai indicat, că în situaţia lipsei cel puţin a uneia din aceste condiţii, statul riscă a fi condamnat pentru încălcarea acestor libertăţi.

         Respectarea întrutotul ale acestor prevederi atât de către cetăţeni, cât şi de către stat pot duce la prevenirea unor eventuale conflicte cu crearea condiţiilor de excludere a violenţelor.