A A A

Întînirea avocatului parlamentar, directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova, Anatolie Munteanu, cu Rezidentul Coordonator ONU, Reprezentantul PNUD în Republica Moldova,Nicola Harrington-Buhay.

La 21 martie 2013, Anatolie Munteanu, avocatul parlamentar, directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova a avut o întrevedere de lucru cuRezidentul Coordonator ONU, Reprezentantul PNUD în Republica Moldova,Nicola Harrington-Buhay.

În cadrul discuţiilor directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova a făcut o prezentare generală a activităţii Instituţiei Naţionale a Ombudsmanului, subliniind importanţa implementării reformelor planificate. Totodată, Anatolie Munteanu a menţionat însemnătatea stabilităţii politice pentru realizarea eficientă a  obiectivelor propuse.

Au fost evidenţiate rezultatele obţinute de Republica Moldova în domeniile justiţiei, combaterii relelor tratamente, eliminării discriminării. Interlocutorii  au fost unanimi în opinia privind necesitatea menţinerii unei comunicări deschise şi a unor relaţii strînse de cooperare între CpDOM şi Oficiul Reprezentantului ONU pentru atingerea obiectivelor de promovare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în ţara noastră.

Anatolie Munteanu s-a referit  la conlucrarea cu Reprezentanța PNUD Moldova în procesul de implementare şi monitorizare a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.Avocatul parlamentar a menţionat că CpDOM colaborează cu mai multe ONG-uri ce reprezintă persoanele cu dizabilități, organizaţii a căror activitate este eficientă, iar rezonanţă socială - vizibilă. Aceste organizaţii întrunesc un număr impunător de membri; mai bine de 76 000 de persoane cu dizabilităţi.  A fost evidenţiat gradul de asistenţă PNUD privind activitatea avocatului parlamentar pentru respectarea drepturilor copilului şi rezultatele obţinute în această privinţă.

Anatolie Munteanu a informat-o pe Nicola Harrington-Buhay despre nivelul înalt de colaborare al CpDOM cu Programul Naţiunilor Unite în Moldova pentru Dezvoltare în cadrul unor proiecte, activităţi comune unde Instituţia Naţională a Ombudsmanului din Moldova a fost partener principal. Colaborarea eficientă stabilită se datorează existenței unor idei comune, totodată mai sînt domenii de cooperare care nu sînt pe deplin valorificate.

În altă ordine de idei, avocatul parlamentar Anatolie Munteanu şi-a exprimat convingerea că grupul de lucru creat de Ministerul Justiţiei pentru elaborarea amendamentelor la Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi CpDOM va veni cu un produs calitativ, axat pe realităţile Republicii Moldova, iar susţinerea din partea Reprezentanţei PNUD va fi una constructivă şi consistentă.

Referindu-se la activitatea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, avocatul parlamentar a subliniat dinamica pozitivă înregistrată la capitolul vizite preventive  efectuate:  de la 33 - în 2008, pînă la 251 în anul 2012. A crescut şi  numărul actelor de reacţionare  remise în adresa instituţiilor de resort: de la 43 - în anul 2008, pînă la 210 -  în 2012.

Discuţiile au vizat şi subiectul privind eforturile şi demersurile întreprinse de CpDOM în vederea obţinerii acreditării Instituţiei Naţionale a Ombudsmanului cu statutul A. Anatolie Munteanu a relatat despre respingerea în septembrie 2011 a setului de propuneri menite să înlăture carenţele menţionate de Subcomitetul de acreditare al ICC.

Nicola Harrington-Buhaya fost informată despre nivelul de colaborare a Instituţiei Naţionale a Ombudsmanului cu diferite structuri internaţionale cum ar fi Subcomitetul ONU pentru   prevenireatorturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante (SPT),Centrul Regional al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din Bratislava, Oficiile ombudsmanilor din Polonia, Franţa, Estonia etc.      

Rezidentul Permanent PNUD  a mulţumit pentru această întrevedere şi a propus ca următoarea întîlnire să aibă loc în timpul apropiat deja la sediul Reprezentanţei PNUD în Moldova, la care vor fi puse în discuţie Raportul expertului ONU Tomas Hammarberg referitor la respectarea drepturilor omului în raioanele din stîngă Nistrului, subiecte privind cooperarea în anul 2013.

Anatolie Munteanu şi Nicola Harrington-Buhayşi-au exprimat interesul pentru  dezvoltarea şi intensificarea colaborării dintre CpDOM şi PNUD Moldova şi realizarea în comun a unor noi proiecte în domeniul promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.