A A A

Avocatul parlamentar Tudor Lazăr: Racordarea cadrului legislativ național relevant domeniului militar la standartele internaționale cu privire la drepturile omului va spori gradul de realizare a egalității de șanse a militarilor.

 

Discriminarea și nerespectarea drepturilor militarilor în raport cu ceilalți membri ai societății, precum și existența normelor legislative în domeniul apărării care admit aplicarea unui tratament discriminatoriu față de primii a fost semnalată de Instituția avocaților parlamentari cu diferite ocazii, acesta constituind şi  un motiv de adresare a ombudsmanului la Curtea Constituţională.

Pe marginea Sesizării avocatului parlamentar Tudor Lazăr (nr.12a/2012), la  01.11.2012 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile legale ce nu permit exercitarea dreptului la concediu pentru îngrijirea copilului de către militarii de sex masculin care îndeplinesc serviciul militar prin contract.

Întru executarea Hotărîrii Curții Constituționale, Ministerul Apărării a  elaborat și a propus spre avizare proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, inclusiv a Hotărîrii Guvernului ”Cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de îndeplinire a serviciului militar în Forțele Armate”.

Avocatul parlamentar Tudor Lazăr salută amendamentele propuse, considerîndu-le  de o importanță majoră, de natură să sporească gradul de realizare a egalității de șanse a militarilor în raport cu alți membri ai societății.