A A A

Întîlnirea directorului Centrului pentru Drepturile Omului, avocatului parlamentar Anatolie Munteanu cu reprezentanţi ai Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne

Acţiunile urgente ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea aplicării în corespundere cu prevederile internaţionale în domeniul drepturilor omului a prevederilor articolului 901 Cod contravențional ”Activități publice cu impact negativ asupra minorilor” a constituit tema întîlnirii directorului Centrului pentru Drepturile Omului, avocatului parlamentar Anatolie Munteanu cu reprezentanţi ai Ministerului Justiției și  Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit opiniei avocatului parlamentar, susţinută şi de reprezentanţii societăţi civile, formularea  articolului vizat, inclus în Codul contravenţional pe 23.05.2013, este neclară şi poate conduce la aplicarea neconformă şi abuzivă a prevederilor actului legislativ.

Participanţi la discuţie au efectuat un schimb de păreri privind acţiunile care se impun a fi realizate de autorităţile competente pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor în cauză întru evitarea oricăror încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.